Baciul păstorilor Corvini...
... Nu este baci. Îl cheamă Baciu şi este primul om al unei comunităţi încărcate de istorie; este primarele unei frumoase localităţi de sub poalele Făgăraşului, aşezare argeşeană falnică, de miazănoapte, pe Râul Doamnei, atestată documentar în anul 1456, aprilie 15, de pe vremea lui Vladislav al II-lea (Corbii de Piatră), vatră colinară de un pitoresc aparte, unde pulsul românismului bate cu demnitate. Localitate cu legende, datini, tradiţii şi obiceiuri, locuită de păstori din tată-n fiu, buni gospodari, primitori, prietenoşi, mari iubitori de frumos şi linişte, dar necruţători cu cei ce încearcă să le strice liniştea moştenită de la străbuni. Aceşti oameni sunt păstoriţi de Baciul lor, omul dornic să înfăptuiască pentru oameni.
Coborâtor din înălţimile Poenăreilor (localitate atestată la 10 noiembrie 1528, situată la altitudinea de 895 de metri), un sat pe care-l iubeşte, cătun ascuns între Râpa Zmilii şi Lacul lui Şerb, între Valea Dracului şi Valea Bălaşa, Virgil Baciu, trecut puţin peste cinci decenii, suflet nobil, inimă caldă, ager la minte ca toţi poenăreii, scăldat în cristelniţa cu apă vie a Râului Doamnei şi botezat în bisericuţa din lemn a satului, lăcaş ce încă mai cheamă la rugăciune pe locuitorii îmbătrâniţi de vreme şi vremuri ai SATULUI EROU. Aici sunt Râpile cu Brazi unde au sălăşluit luptătorii anticomunişti ai Grupului Arnăuţoiu. Aici s-a format şi s-a educat primarul Baciu, în satul pitulat într-o poiană, între Râul Doamnei şi Vâlsan. S-a format frumos, a fost educat bine de învăţătorul Constantin Andreescu, apoi de către dascălii din Corbşori, Stăneşti, Domneşti şi cei ai Liceului "Spiru Haret" din Bucureşti, luându-şi apoi propriul destin în pieptul încă de copil.
Nu mi-am propus să vorbesc despre biografia primului Om al Corbilor, ci mai mult despre faptele sale, despre puterea de organizare şi de muncă, despre comportamentul său demn de invidiat, despre perseverenţa sa şi spiritul gospodăresc, toate aceste atribute ale omului Virgil Baciu conducând la alegerea sa, acum şase ani, ca "voievod al comunei Corvinilor". Iubit de toată suflarea, organizase mulţi ani la rând întâlnirea fiilor satului Poenărei, acţiune ce a continuat, aducându-i din toate colţurile ţării pe "copiii satului", veniţi acasă să suspine sau să râdă împreună cu cei rămaşi să vegheze la vatra ocinei străbune. În acele zile de mare sărbătoare, a adus Baciul poenărean mari oameni de cultură şi artă, mari actori, interpreţi de muzică populară sau uşoară, mari politicieni, arătându-le cum ştiu poenărenii să cinstescă istoria şi tradiţiile, dar şi cum ştiu să se distreze, bătând în poiana din curtea şcolii Brâul, Sârba, Jocul de doi, după muzica cavalului autentic.
N-a lăsat să moară satul Poenărei, aşa cum părea că se va întâmpla, nu a lăsat să dispară satul autentic românesc, unde s-a născut veşnicia. Atunci când credeam că se instalează liniştea peste ocina străbună, a adus Virgil al Baciului oameni din ţară, mai ales bucureşteni, familii care au populat satul, l-au împodobit cu vile de o arhitectură aparte, case de vacanţă sau locuite în permanenţă de iubitorii de aer curat şi de apa cristalină a izvoarelor ţâşnite de sub cremenea munţilor.
De şase ani conduce destinele CETĂŢII, ale oamenilor celor şase sate care azi sunt ornate cu locuinţe durabile, de o frumuseţe rară, vile fără seamăn. Unde altădată intrai în glodul curţilor ciobanilor corbeni, noroi "mestecat" de copitele oilor şi vacilor, astăzi calci pe pavele multicolore, în te miri ce desene, închipuite de meşteri iscusiţi.
E inutil să prezint marile realizări ale celor aproape două mandate ale primarului, călătorul le poate vedea cu ochii lui, desfătat de curăţenia comunei, a caselor, a străzilor asfaltate, până şi ulicioarele şi fundăturile bucurându-se de asfaltul trainic, fără cusururi, pentru că toate acţiunile edilitar-gospodăreşti nu se fac la Corbi la voia întâmplării, ci urmărite de reprezentanţi ai Primăriei, fie ei chiar şi consilieri.
Fântâna din Carpeni, vechi simbol al Corbilor, a căpătat azi o haină sărbătorească, prin amenajările pe care Primăria, ajutată finaciar de GAL (Grupuri de Acţiune Locală), i-a asigurat o frumuseţe aparte. La Corbşori s-a amenajat Baza Sportivă Multifuncţională, Drumul Carului este asfaltat, iar undeva, pe înălţimea de stâncă din spatele Primăriei, luminează becurile cu led, o cruce imensă ce parcă străjuieşte, de pe înălţime, dumnezeiasca suflare asupra comunităţii. Prin Corbi şi prin satele aparţinătoare miroase a civilizaţie, drumurile asfaltate par panglici negre ce şerpuiesc pe ulicioarele unde altădată nici cizmele de cauciuc nu erau suficiente.
Am vrut să mă conving că proverbul românesc "omul sfinţeşte locul" este valabil şi la Corbi. N-am trecut podul peste Râul Doamnei de la Corbşori, am luat-o la dreapta, spre Scondile. Mi-era teamă să nu rup maşina în gropile pe care le ştiam. Da` de unde, am mers ca spre Sinaia, pe un drum asfaltat, urcând cu a patra panta abruptă. M-am oprit undeva, pe stânga. În fundul curţii, o casă micuţă, dar curată, cu o grădină în faţă. O podişcă din beton traversa un şanţ, mai bine zis un canal betonat, fără pic de mizerie în el, nu colmatat cum văd de obicei prin alte locuri, mult mai răsfăţate de istorie.
În curte zăresc un băiat, poate peste optsprezece ani. Îl strig, vine spre poartă, iar după el o femeie mai în vârstă, care, cu un ton ridicat, mă întreabă ce doresc. Îi răspund că am vrut să văd dacă şi această uliţă este asfaltată. Tot pe un ton răstit, femeia mă beşteleşte, zicând că a mai văzut ea oameni care au în cap alte lucruri, nu din cele bune, că au mai venit la ea unii care "s-au dat că sunt de la Lumină (CEZ - n.a.) şi aveau alte scopuri..." Am mângâiat-o pe baticul ce-i acoperea părul încă negru şi i-am arătat legitimaţia de jurnalist, membru al Uniunii Ziariştilor din România, spunându-i că vreau să scriu un material despre comună şi despre primarul Baciu. S-a convins că spun adevărul. Nu vă spun că, mai apoi, nu o mai puteam opri, avea chef de vorbă, mai ales să spună vorbe la superlativ dspre Virgil Baciu. "În fiecare an, bate din poartă în poartă, mai ales pe la cei nevoiaşi, la Crăciun şi la Paşte, aducând pachete. Dăruieşte o rază de Lumină celor aflaţi la nevoie. Şi uite, domnule, am tras apa până în curte, n-am putut s-o duc până-n casă, poate la anu`!"
Am intrat în curte, am dat drumul robinetului din care a ţâşnit cu o presiune incredibilă apa din conductă, apă ce vine tocmai din munte. Primarul Virgil Baciu (nu intru acum în amănunte) a dat oamenilor din toate satele Corbilor apa din conducta ce merge până în comuna Pietroşani. Am rămas uluit. Cuvintele femeii nu mai aveau nevoie de alte argumente. Am rămas foarte surprins. La plecare, interlocutoarea mea mi-a spus, după un oftat adânc: "Am auzit că vrea să plece, să nu mai stea primar... Luminează-i, Doamne, calea cea bună, că dacă mai stă câţiva ani, nu mai cunoşti satele comunei Corbi!"
Am plecat bucuros, dar şi trist în urma celor spuse de corbşoreancă. De la Crucea-simbol a Poenăreilor, am luat-o la stânga, urcând spre sat. Ca la Predeal. Mă gândeam cât din drum mai poate fi asfaltat?! Am suit, am coborât, iarăşi am suit, ajungând până sus de tot, la o stână, iar de acolo mai era puţin până la Galeş. Case curate, locuri minunate, am aprins o lumânare la troiţa din faţa eroului-martir, preotul Ion Constantinescu, am oprit la casa altor eroi ai luptei anticomuniste, la familia Popescu.
Am coborât din "micul Predeal", mergând pe Valea Doamnei, până acasă, la Domneşti, în minte stăruindu-mi vorbele femeii: "Am auzit că vrea să plece..." Şi dacă-i aşa, îndemnul unui (cu voia domniei sale) prieten este: "Nu pleca, OMULE cu SUFLET BUN, cu spirit gospodăresc, dragă prietene! Oamenii au nevoie de conducători ca tine, care nu vizitează comuna din fuga limuzinei, ci în cizme, bătând la pas cele şase sate, ai căror oameni te-au ales, care şi-au pus încrederea în tine şi pe care nu i-ai dezamăgit. Ai sfinţit locul, fiind un adevărat <<neostenit întru Lumina>> locurilor natale! Şi cum îţi este obiceiul, să ne întâlnim încă mulţi ani la Rapsodia Păstorească din mai, pe care o organizezi cu mult fast, având ca musafiri pe fraţii noştri de peste Prut."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
