"Ionel Păunescu s-a achitat foarte bine de sarcinile de preşedinte de şedinţă de legislativ!"
Aprecierea a venit din partea juristului Călin Budan, secretarul Consiliului Local Curtea de Argeş încă din vara anului 2002. Experienţa sa în funcţie face ca părerea să fie avizată, după ce a ajuns să lucreze cu aleşii locali din nu mai puţin de cinci mandate. Budan i-a apreciat competenţa şi fermitatea cu care a condus şedinţele şi a recunoscut că pentru el a fost o surpriză plăcută. La şedinţa ordinară din luna ianuarie a acestui an, consilierul local Ionel Păunescu, ales pe listele PAM în 2016, şi-a încheiat mandatul şi şi-a reluat locul lângă colegul de partid Ion Şerban. Cu care, în ultimul timp, nu se mai află în relaţii foarte apropiate. Vremea în care cel care avea faima de "micul Vadim" îl lăuda pe tizul pe care-l recomanda profetic drept unul dintre viitorii primari din Curtea de Argeş pare - la prima vedere - intrată în istorie. Totuşi, în timpul şedinţei de la sfârşitul lunii trecute, cei doi s-au regăsit pe aceeaşi baricadă în unele dintre dezbaterile pe proiectele de hotărâri propuse de către primarul Constantin Panţurescu. Acum rămâne de văzut cum se vor comporta cei doi la dezbaterea în vederea adoptării bugetului pe anul 2018...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
