Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 23:41

La Valea Iaşului înfloreşte "guerilla rurală"

Aceia care au putut crede că evenimentele petrecute în şedinţa ordinară a legislativului local din data de 31 ianuarie s-au constituit într-un accident de parcurs, s-au înşelat! Pentru că încă o dată, la interval mai mic de două săptămâni, s-a repetat în 12 februarie: şedinţa dedicată adoptării bugetului local pentru anul 2018 a fost din nou perturbată de prezenţa unor cetăţeni care erau consideraţi "intruşi"! Şi încă o dată, primarul Nicolae Barbu a apelat la intervenţia forţelor de Poliţie, pentru ca şedinţa să se poată desfăşura. De această dată tensiunile au escaladat, încât au ieşit scântei între şeful administraţiei publice locale şi preşedintele de şedinţă, Constantin Ştefănescu. Acesta l-a ameninţat pe primar mai întâi că va suspenda şedinţa, apoi a dat din colţ în colţ sub presiunea colegilor, adoptând când atitudini de forţă, cum s-a întâmplat când l-a ameninţat pe Nicolae Barbu că-l evacuează din sală, când umil-conciliatoare faţă de Petre Săvulescu, cel a cărui prezenţă nu era acceptată, deoarece nu avea acreditare şi nici cerere făcută pentru a i se admite prezenţa în sala de consiliu, unde voia să filmeze desfăşurarea şedinţei. Războiul nervilor a continuat mult timp, chiar şi după sosirea a doi reprezentanţi ai Poliţiei de la Secţia Rurală din Albeştii de Argeş, care erau porniţi să judece situaţia strict pe Legea nr. 61 - Biblia poliţistului de la Ordine Publică - şi nu erau prea familiarizaţi cu Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările intervenite între timp. Aşa s-a ajuns la un veritabil dialog al surzilor, care l-a determinat pe consilierul local social-democrat Vasile Gheorghiu să părăsească definitiv sala, considerând că nu-şi avea loc în balamucul care părea să se anunţe. Şi, poate din punctul dumnealui de vedere, avea dreptate, deoarece o cam dăduseră mulţi în bâlbâială, dovadă faptul că preşedintele de şedinţă i se adresa cu numele de "Gorghiu", probabil având ceva nostalgii din vremea când era membru PNL, păstrate şi acum, la ALDE. Din fericire, până la urmă s-a aprobat în unanimitate atât bugetul pentru anul 2018, cât şi contul execuţiei bugetare din 2017. Desfăşurarea evenimentelor sugerează faptul că, la Valea Iaşului, episoadele de "guerrilă rurală" vor continua până la momentul în care se va da "La loc comanda!". De cine, n-ar fi chiar atât de greu de bănuit, dacă se răspunde la întrebarea "Cui foloseşte tot acest circ?..."

Intenţii bune, pierdere de timp...

Şeful executivului local, Nicolae Barbu, a venit la această şedinţă cu o inovaţie: i-a invitat pe toţi angajaţii primăriei să asiste la şedinţa în care urma să fie adoptat bugetul pe anul în curs. Ideea era să coaguleze o echipă responsabilă între legislativ şi executivul care urma să transpună în practică prevederile din cea mai importantă decizie din an, pe baza căreia aveau să se desfăşoare toate activităţile curente. Foarte disciplinaţi, ca şi aleşii care au fost toţi prezenţi la debutul reuniunii, oamenii au luat loc în sală la 16.00 fix, ora stabilită pentru începutul şedinţei. Nicolae Barbu a anunţat că pentru acea şedinţă nu fusese înregistrată vreo cerere de participare din partea cuiva din afară şi că toţi cei aflaţi din sală erau invitaţi. Concluzia, cine nu avea acreditare sau invitaţie, nu avea ce căuta în interior! "Oricine dintre dvs. putea să invite pe cineva, lucru care nu cred că ar fi deranjat", a mai precizat primarul. Preşedintele de şedinţă Constantin Ştefănescu, pe un ton foarte autoritar, a anunţat că solicită de la secretarul Nicolae Stoicescu o hârtie prin care să se facă lumină între art. 42 alin 1 şi art. 52 din Legea 215, care stârniseră controverse la precedenta şedinţă, pentru a se şti clar care este atitudinea corectă de adoptat dacă vine cineva din exterior. S-a replicat dintre cei prezenţi că legea e lege şi că trebuie respectată, astfel că s-a trecut la aprobarea ordinii de zi cu două puncte: aprobarea bugetului şi a contului execuţiei bugetare pe 2017, care au obţinut unanimitate de voturi. "Vă anunţ că de astăzi în 10 zile vor apărea pe site-ul primăriei date despre toate investiţiile, de la HCL la recepţia finală, pentru corecta informare a celor interesaţi!", a precizat primarul Barbu.

"Vă era dor de mine?..."

Aceasta a fost întrebarea lansată de către Petre Săvulescu la intrarea în sală la ora 16.04. Unora le-a sunat de-a dreptul cinic, dovadă grimasele cu care au întâmpinat dialogul ce s-a declanşat imediat între primar şi "intrus", primul argumentând cu art. 52 - care preciza că la şedinţe pot participa persoanele invitate de către şeful administraţiei publice locale - şi al doilea cu art. 42, care spune că asemenea reuniuni sunt publice. Solicitat, secretarul Stoicescu a precizat faptul că nu se depusese vreo cerere de acreditare de către ziaristul Petre Săvulescu în condiţiile stabilite prin Regulamentul adoptat de către Consiliul Local Valea Iaşului. "Să părăsească sala, altfel sun din nou la 112! Şi vă anunţ că de astă dată voi face plângere penală...", s-a enervat primarul. "Cu respect, vă rog, d-le Săvulescu, să părăsiţi sala, ca să ne putem desfăşura şedinţa. Şi o fac pentru că dvs. n-aţi depus nici măcar cerere de participare, pe care primarul s-a angajat în faţa noastră, aşa cum s-a scris şi în ARGEŞ EXPRES, s-o aprobe..." Cel interpelat a refuzat categoric propunerea, Ştefănescu nu mai ştia ce să facă, ezitând în a suspenda şedinţa sau a-l evacua pe primar din sală: "Îmi permit să mă retrag din sală, cunosc foarte bine legea şi nu vreau s-o încălcăm, mai ales că aţi cerut sprijinul Poliţiei din nou". Replica imediată "Nu Poliţia face legea!" a generat comentariul consilierului Vasile Ungureanu, care a spus că nu este în regulă ca liniştea şedinţelor de legislativ să fie asigurată cu forţe poliţieneşti. 

"Petre Săvulescu vine şi-i filmează zilnic pe angaţii primăriei în birouri..."

La ora 16.12 a apărut în sala de şedinţe şi fostul consilier local Constantin Oancea, un apropiat al lui Nicolae Barbu din alte vremuri, acum cel mai bun duşman, cu care se află în procese. Nici prezenţa lui n-a fost acceptată în sală: "N-avem aici nici AUDI şi nici contagioşi!" Primarul făcea aluzie la "audit", termen confundat cândva de Oancea cu marca de automobil şi la o altă exprimare mai aparte, care-i aparţinea, prin care - se pare - confunda "contenciosul" administrativ. Bineînţeles că situaţia s-a tensionat şi mai mult după ce fostul ales local a cerut să i se dea ordin scris să părăsească sala: "Ce, sunteţi stăpân pe tot?..." "Credeam c-ai venit să-mi aduci cei 16 milioane lei vechi pe care mi-i datorezi", a sosit imediat replica acidă. "Nu-ţi datorez nimic!" La câteva minute după, a apărut încă un fost consilier local, Dumitru Sorescu - ales în 2012 pe lista PNL şi "căzut" la votul din 2016, când făcuse echipă cu Constantin Ştefănescu, la ALDE.

Atunci primarul a dezvăluit faptul că ziaristul independent Săvulescu perturbă zilnic programul de lucru din sediul administraţiei publice locale, căci îi filmează pe angajaţi când sunt în exercitarea sarcinilor de serviciu. Bulversarea a crescut după ce Ştefănescu a spus că se retrage de la conducerea şedinţei şi l-a invitat pe primar să-şi numească un coleg de partid. Apoi i-a cerut imperativ lui Barbu să se ducă în birou şi să-i lase în pace pe consilieri să-şi facă treaba. "Opţiunea mea e să particip la şedinţă pentru că eu am convocat-o! Dacă preşedintele de şedinţă îşi asumă responsabilitatea de a continua şedinţa încălcând art. 52, eu pot ataca hotărârea de adoptare a bugetului."

"De-a puia gaia..."

Ceea ce a urmat ar fi demn de pana răposatului Eugene Ionesco, românul care a creat în Franţa teatrul absurdului. Sau, dacă preferaţi, a lui Caragiale! Preşedintele de şedinţă Constantin Ştefănescu, deşi susţinuse că ştia legea, nu prea nimerea calea înţelegerii şi ba se văita, ba anunţa că suspendă şedinţa, dar o lăsa moartă după ce afla că nu se mai pot înscrie în termenul legal de adoptare în 45 zile de la aprobarea celui naţional - anunţat de către primar - ba se ruga umil de Săvulescu să păsăsească sala, ba încerca să supună votului colegilor prezenţa "intruşilor", decizie pe care nu părea cineva dispus s-o accepte, într-un cuvânt - era ceva greu de descris! În aceste împrejurări, primarul le-a dat liber subordonaţilor, probabil şi pentru a păstra cinstea obrazului aleşilor locali. "Suspend şedinţa!" - a anunţat cu glas mare Constantin Ştefănescu, într-o tentativă de recuperare a autorităţii parţial rătăcite. "Pe ce motiv?..." - a sunat întrebrea primarului Barbu, care l-a dezarmat pur şi simplu. Acela a fost momentul în care Vasile Gheorghiu s-a enervat şi a spus: "Eu n-am venit la circ, am venit la şedinţa de buget!" Şi pentru că lucrurile păreau să treneze, şi-a strâns lucrurile de pe masă şi a ieşit din sală. "Gorghiule, vino domnule-napoi!" Zadarnică rugămintea preşedintelui de şedinţă, căci dus a fost...

"Scoateţi inculpaţii din sală!"

După mai multe minute de contraziceri şi pertractări tete-a-tete, Constantin Ştefănescu a anunţat că primarul nu se mai opunea prezenţei "intruşilor". Numai că a intervenit altă dandana: refuza categoric să admită filmarea şedinţei de către Săvulescu. Acesta nici n-a vrut să audă de aşa ceva, motivând că era împiedicat să-şi facă meseria şi că nu exista asemenea interdicţie în lege. Prof. Andrei Grigorescu a găsit însă articolul care stabilea că filmarea şedinţelor de consiliu se putea face doar la cerere şi cu aprobarea aleşilor. Nici acest argument avansat rugător de Ştefănescu nu l-a impresionat cu ceva pe Săvulescu. Preşedintele de şedinţă a supus votului colegilor solicitarea de a filma, dar nu s-a ridicat nici măcar o mână, fapt care nu l-a impresionat cu ceva pe cel vizat. "D-le, de ce-ţi baţi joc de noi?", l-a întrebat prof. Grigorescu, completat imediat de Emil Gorunescu: "Cine te plăteşte?..." "Ce treabă ai?..."

Poliţiştii au sosit la ora 17.08, o echipă mixtă, în care bărbatul i-a avertizat pe cei prezenţi că dumnealor intervin numai dacă se perturbă ordinea şi liniştea publică, în condiţiile stabilite de Legea nr. 61. Când li s-au explicat prevederile Legii nr. 215 şi articolul cu filmatul, au trecut la identificarea celor implicaţi - Săvulescu, Barbu şi Ştefănescu. "Scoateţi inculpaţii din sală!", nu s-a putut abţine Vasile Ungureanu. Imediat după ce n-a mai existat tensiunea creată de prezenţa ziaristului, s-a revenit la ordinea de zi şi s-a reuşit - în timpul cât s-a întocmit procesul verbal cu Poliţia, să se treacă prin mai multe capitole ale bugetului, care au fost votate. Petre Săvulescu a revenit în sală după plecarea poliţiştilor şi nu i-a mai contestat cineva prezenţa. A stat cuminte, cu aparatul de filmat atârnat de gât până la final. "Vezi că ţi s-a terminat bateria!", l-a avertizat la un moment dat unul dintre consilierii care observaseră că, în ciuda disputelor, îşi făcuse "pohta"...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It