"Mărţişorul la Conacul Brătianu de la Florica"
În perioada 19-23 februarie 2018 se va desfăşura la Vila Florica proiectul educaţional "Mărţişorul la Conacul Brătianu de la Florica" - ateliere de creaţie, începând cu ora 10.00. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş, prin Centrul de Cultură "Brătianu" şi au fost încântaţi că vor participa copiii de la Centrul de Tip Familial Valea Mare, elevi de la Şcolile gimnaziale "Vintilă Brătianu" şi "Constantin Brâncoveanu" din Ştefăneşti, preşcolari de la grădiniţa Ray KinderGarten - Ştefăneşti, dar şi adulţi de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Călineşti.
Obiceiul Mărţişorului s-a păstrat până în zilele noastre la cotele sensibilităţii de altă dată. Culorile alb şi roşu reprezintă cele două anotimpuri opuse, iarna şi vara, primăvara şi toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere. Pe vremuri mărţişorul era reprezentat de un şnur de lână răsucit din fir roşu şi alb, cu sau fără bănuţ, un fel de amuletă ce avea rolul de a-l proteja pe purtător de primejdii, de a-i face mai uşoară trecerea de la iarnă la primăvară.
"Atelierul nostru îşi propune realizarea de mărţişoare handmade, obiecte unicat ce pot îmbrăca mai multe forme în funcţie de dorinţa fiecărui participant şi de materialele de lucru pe care le alege. Decupăm, coasem, lipim, pictăm, ne folosim de lemn, materiale textile, aţe, ace, mărgele, culori şi pensule. Cu puţină creativitate şi îndemânare se vor creea obiecte personalizate şi preţioase, menite să ducă mai departe acest frumos obicei", au spus organizatorii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
