Exclusiv: Prefectura a dat aviz favorabil pentru ca Forestierul să fie redenumit Liceul Tehnologic "Regele Mihai I"!
Cu câteva minute în urmă, directorul unităţii, prof. dr. ing. Andrei Grigorescu, ne-a informat că instituţia de învăţământ pe care o administreză a primit aviz favorabil din partea Prefecturii Argeş în ceea ce priveşte atribuirea denumirii propuse. Aşa cum vă anunţam anul trecut după funeraliile regale, acesta va înainta la minister un proiect prin care propune atribuirea numelui Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, unităţii liceale amintite. "Prima etapă a fost cererea noastră, a doua a fost Comisia de cultură de la Primărie - care a aprobat, iar a treia - avizul de la Prefectură. Trebuie să primim apoi aviz pozitiv în prima şedinţă a Consiliului Local (unde nu cred că vom întâmpina probleme, dat fiind răspunsul Prefecturii) şi apoi mai avem de mers cu documentele la minister. Probabil că începând cu anul următor liceul nostru se va numi <<Regele Mihai I>>!", ne-a declarat directorul Andrei Grigorescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
