Pe 8 martie, Flacăra Centenarului ajunge la Curtea de Argeş: simbolul Marii Uniri va fi depus la Mormântul Reginei Maria
Ziua Internaţională a Femeii va fi marcată în municipiul nostru printr-un eveniment inedit, organizat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la Mănăstirea Curtea de Argeş şi dedicat Reginei Maria a României. Astfel, în data de 8 martie, începând cu ora 15.00, va avea loc un moment înscris în lungul şir de acţiuni din cadrul Centenarului Marii Uniri, care va debuta cu depunerea Flăcării Centenarului la Mormântul Reginei Maria a României (15.00), căreia îi va urma un Te Deum, oficiat de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. La ora 15.50 se vor aprinde lumânări la mormintele regale, după care, la ora 16.00, se va trece la evocarea personalităţii Reginei Maria a României şi a eroilor din Curtea de Argeş căzuţi în Primul Război Mondial, prilej cu care se vor acorda diplome centenare. În încheire, la ora 18.00, se va putea urmări un spectacol deosebit, sub genericul "Regina Maria a României - Regina Soldat - Regina Modernă", găzduit de Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Vă reamintim că Flacăra Centenarului a fost aprinsă în judeţul Argeş în data de 24 ianuarie anul acesta, la Muzeul Goleşti, şi a fost depusă pentru prima dată pe biroul Regelui Carol I, aflat la muzeu, aceasta urmând să poposească, simbolic, în fiecare localitate din judeţ, iar pentru Curtea de Argeş, se înţelege, a fost aleasă data de 8 martie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
