Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 02:08

Probleme pe drumurile judeţene din sudul Argeşului

În contextul avertizărilor de cod portocaliu de ninsori, viscol şi ger, intensificări ale vântului şi viscol, emise de meterorologi, sub incidenţa căruia se află şi judeţul Argeş, cea mai afectată este, în continuare, zona de sud a judeţului. În noaptea de luni spre marţi s-a acţionat pe întreaga reţea de drumuri judeţene cu material antiderapant şi autobasculante cu lamă. Pe DJ 508 Furduieşti-Teiu-Buta, pe DJ 659 Bradu-Ştefan cel Mare, DJ 504 Buzoeşti-Popeşti, DJ 679 Lunca Corbului-Bârla a nins viscolit toată noaptea, astfel încât pe platforma drumului s-au depus importante cantităţi de zăpadă, între 30 şi 70 de centimetri. Toată noaptea s-a acţionat pentru degajarea drumurilor, însă vântul puternic viscoleşte zăpada şi o repune pe carosabil.

La această oră se circulă pe toate drumurile din judeţ în condiţii de iarnă, iar echipajele Regiei Judeţene de Drumuri Argeş, împreună cu echipajele Poliţiei Rutiere, intervin în continuare în vederea menţinerii în stare practicabilă a drumurilor din Argeş. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile meteorologice, să aibă autoturismele echipate cu anvelope de iarnă, în stare optimă de rulare, precum şi să acorde în trafic prioritate utilajelor de deszăpezire pentru a acţiona, evitând în acest fel blocajele.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It