Tradiţia onorării bunilor familişti se păstrează la Curtea de Argeş
Ultima şedinţă ordinară de legislativ a oferit edililor prilejul de a premia încă patru familii de concitadini care au depăşit jumătate de secol de convieţuire. Modul în care au trecut peste perioadele dificile, care sigur n-au lipsit, precum şi cele de bucurie, gestionate astfel încât au conferit stabilitate cuplurilor, pot servi drept exemple de urmat pentru urmaşii proprii sau pentru ai altora. N-a fost o surpriză faptul că proiectul de hotărâre iniţiat de către primarul Constantin Panţurescu a fost votat în unanimitate. Diplomele de Recunoştinţă au fost primite de către următoarele familii: Elena şi Dan Constantinescu, de pe strada Matei Basarab; Paula şi Nicolae Tolea (strada Poştei); Laura şi Constantin Moraru (strada Mihai Bravu); Eugenia şi Nicolae Onuleaţă (strada Victoriei). Cei care le-au înmânat împreună cu buchetele de flori, au fost - în ordine - consilierii locali Bogdan Alexandru Dabija, Răzvan Bădescu, Viorel Popescu şi Ştefan Dumitrache. Conform unei hotărâri de consiliu local adoptate cu ani în urmă, fiecare familie onorată pentru anduranţa în căsnicie poate primi şi premii băneşti de câte 200 lei, după înregistrarea cererilor legale la Serviciul Public de Asistenţă Socială condus de către Mariana Moise.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
