Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 02:10

"Rebelul" Ion Şerban, consilierul municipal "greu de înghiţit" de adversari

De-a lungul timpului, acesta s-a dovedit a fi unul dintre aleşii din Curtea de Argeş care n-a ocupat scaunul de edil doar pentru indemnizaţie. Ion Şerban este - la ora actuală - unul dintre puţinii consilieri locali care vin la şedinţe cu lecţiile făcute. Faptul că a absolvit cursurile Facultăţii de Drept se constituie într-un avantaj, deoarece deşi nu profesează, ştie unde să caute pentru a se informa şi la nevoie nu consideră că i-ar cădea nasul dacă l-ar consulta pe secretarul primăriei, juristul Radu Chirca, omul care a primit şi la ultima evaluare calificativul "foarte bine". Pentru unii dintre colegii din legislativul municipal Şerban este un cârcotaş, iar pentru alţii - care reuşesc să-şi înfrângă invidiile - cel mai bine pregătit consilier local din punct de vedere juridic. Fără a înclina balanţa într-o parte sau în alta, trebuie să recunoaştem faptul că el rămâne unul dintre cei mai activi aleşi în toate şedinţele şi nu numai pentru a critica, dar şi în a propune soluţii. Să nu uităm nici faptul că Ion Şerban este singurul consilier local de la Curtea de Argeş care anul trecut a depus raportul de activitate impus de lege, obligaţie pe care ceilalţi colegi au preferat s-o dea la spate! Oare vor fi mai mulţi cei care în 2018 vor depune astfel de rapoarte, ca să afle şi cetăţenii cum s-au luptat ca să le apere interesele cei pe care i-au votat în vara lui 2016?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It