AQUATERM şi SPU au convocat acţionarii în aceeaşi zi!
S.C. AQUATERM S.A. şi S.P.U. S.R.L., cele două firme plasate sub autoritatea Consiliului Local Curtea de Argeş, au convocat fiecare în data de 22 martie Adunarea Generală a Acţionarilor. Şi nu trebuie să mire pe cineva acest lucru, deoarece acţionarii se confundă cu consilierii locali. Astfel, membrii legislativului vor participa la şedinţele în care li se vor prezenta bilanţurile pentru activităţile desfăşurate anul trecut şi priorităţile pentru anul curent, pentru care vor solicita aprobările legale de vigoare. Membrii A.G.A. au aprobat deja bugetele de venituri şi cheltuieli pentru 2018, precum şi dosarele pentru şedinţele din data de 22 martie, astfel că vor putea dezbate în cunoştinţă de cauză solicitările formulate de cele două societăţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
