Proiectul Moliviş este pe calea cea bună
Aceasta este convingerea exprimată de către primarul Gheorghe Stoican după ce a participat în data de 16 martie la o întâlnire a membrilor ADI Molivişu, desfăşurată la Consiliul Judeţean, care s-a asociat primăriilor din Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti pentru realizarea a ceea ce se doreşte a fi o staţiune turistică montană modernă în "Alpii Argeşului". Primarul arefean nu este scutit de griji, deoarece - după cum se ştie - are de rezolvat cele mai grele sarcini în cadrul proiectului, comparativ cu omologii săi: "Din punctul meu de vedere, sunt în grafic, am încheiat contractele pentru PUZ şi pentru ce mai trebuie făcut pentru a putea solicita scoaterea din circuitul silvic a unei suprafeţe de teren, după ce s-au modificat unele detalii de amplasament, dar şi pentru celelalte lucrări ce cad în sarcina noastră. Acum, totul depinde de sumele de bani necesare pentru acoperirea costurilor şi, de ce nu, de starea vremii, care este extrem de schimbătoare şi ne poate pune piedici serioase în respectarea termenelor stabilite. Iată, acum ninge viscolit, cum puţini dintre noi ar fi visat în urmă cu câteva zile. Şi dacă aici, jos, arată lucrurile cum arată, vă puteţi închipui cum se prezintă situaţia în creierii munţilor...", a încheiat luni dimineaţă Gheorghe Stoican.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
