Bani de la Consiliul Judeţean pentru 75 comune argeşene!
Consiliul Judeţean Argeş dă 2,4 milioane euro primăriilor din judeţ pentru începerea sau continuarea investiţiilor. Preşedintele Dan Manu, a cuprins pe lista sa doar 75 comune care vor primi finanţare. De altfel, aceasta a fost şi solicitarea pe care a adresat-o primarilor din zona noastră la întâlnirea desfăşurată în data de 21 februarie în Sala Mare de la Primăria Curtea de Argeş. Atunci le-a cerut fiecăruia să-şi definească proiectul de investiţie pe care-l socoteşte de cea mai mare importanţă, care ar avea nevoie de bani pentru a fi materializat. Şi, pentru a nu se greşi, s-a cerut să se depună în scris cererile la Consiliul Judeţean. Banii vor merge către investiţii ce vizează şcolile, canalizarea sau alimentarea cu apă. Împărţirea lor nu a ţinut cont de culoarea politică a primarilor, prioritate având proiectele pentru care edilii-şefi au solicitat finanţare - aşa cum s-a solicitat.
Vă prezentăm în continuare lista investiţiilor - în ordine alfabetică - pentru care se vor primi bani la Unităţile Administrativ Teritoriale din Argeş:
# Albeştii de Argeş: 150.000 lei, proiectare şi execuţie reţea de canalizare Albeştii Pământeni -Dobroţu (execuţie lucrări).
# Arefu: 250.000 lei, alimentare cu apă extindere în satul Căpăţânenii Pământeni.
# Băbana: 175.000 lei, canalizarea şi epurarea apelor uzate - 100.000 lei; arierate - 75.000 lei.
# Băiculeşti: 100.000 lei, reabilitare Dispensar Băiculeşti.
# Bălileşti: 180.000 lei, cofinanţare "Extindere reţea de alimentare cu apă şi înfiinţare sistem centralizat de canalizare" - 60.000 lei; cofinanţare "Construire Grădiniţă cu Program Prelungit 50 de copii în satul Bălileşti" - 70.000 lei; refacere acoperiş şarpantă şi instalare termosistem la Şcoala Gimnazială Bălileşti - 50.000 lei.
# Beleţi-Negreşti: 100.000 lei, modernizare, reabilitare cămine culturale.
# Berevoeşti: 200.000 lei, consolidare Valea Bisericii.
# Bogaţi: 200.000 lei, cofinanţare "Pod din beton armat pe DC Glâmboc, peste pârâul Glâmboc în satul Suseni, cătun Glâmboc".
# Boţeşti: 100.000 lei, lucrări de reabilitare la Şcoala Gimnazială Boţeşti (execuţie lucrări).
# Brăduleţ: 200.000 lei, înfiinţare reţea de alimentare cu apă.
# Budeasa: 100.000 lei, reabilitare şi dotare Grădiniţa Budeasa Mică (execuţie lucrări).
# Bughea de Jos: 200.000 lei, bazin apă potabilă 250 mc - punctul Mlaci, cu staţie de pompare.
# Bughea de Sus: 150.000 lei, canalizarea şi epurarea apelor menajere.
# Căldăraru: 200.000 lei, extinderea sistemului de canalizare, etapa a II-a şi realizare branşamente canalizare până la limita de proprietate.
# Călineşti: 150.000 lei, grup sanitar şi două săli de clasă la Şcoala Gimnazială Călineşti Vale.
# Cepari: 200.000 lei, alimentare cu apă în satul Urluieşti, sat Ceparii-Ungureni.
# Cetăţeni: 150.000 lei, Reabilitare şi modernizare dispensar uman.
# Cicăneşti: 250.000 lei, extindere alimentare cu apă în comuna Cicăneşti.
# Ciofrângeni: 100.000 lei, grădiniţă şi amenajări exterioare.
# Cocu: 100.000 lei, cofinanţare "Canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere în satele Bărbăteşti, Răchiţele de Sus, Răchiţele de Jos, Făcăleţeşti şi Cocu".
# Corbeni: 200.000 lei, modernizare staţie de alimentare cu apă Oeştii Ungureni.
# Corbi: 100.000 lei, cofinanţare "Extindere şi modernizare reţea publică de alimentare cu apă şi înfiinţare reţea publică de canalizare în satele Corbi şi Jgheaburi".
# Coşeşti: 100.000 lei, reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă (execuţie lucrări).
# Cotmeana: 100.000 lei, cofinanţare proiect FEADR.
# Cuca: 120.000 lei, amenajare toalete în interiorul a 3 şcoli primare: Şcoala Lăunele, Şcoala Macai, Şcoala Cârceşti - 84.000 lei; reparaţii curente la Şcoala Lăunele, canalizare şi o fosă - 36.000 lei.
# Dâmbovicioara: 100.000 lei, construcţie sală multifuncţională sat Dâmbovicioara.
# Dârmăneşti: 150.000 lei, staţie de demanganizare sistemul Piscani.
# Davideşti: 100.000 lei, construire grup sanitar nou pentru Şcoala Gimnazială Davideşti - clasele I-IV.
# Dobreşti: 100.000 lei, canalizare şi epurare ape uzate menajere.
# Domneşti: 80.000 lei, centrală termică şi montaj Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" Domneşti.
# Drăganu: 200.000 lei, extindere reţea alimentară cu apă potabilă sat Drăganu-Olteni, cătun Tărşeşti - 100.000 lei; înlocuire bazin de apă existent în vederea extinderii reţelei de alimentare cu apă potabilă în satul Drăganu-Olteni, cătun Tărşeşti - 100.000 lei.
# Dragoslavele: 150.000 lei, reabilitare şcoala cu clasele V-VIII.
# Godeni: 175.000 lei, extindere şi reabilitare sistem de alimentare cu apă în satul Godeni - 75.000 lei; reabilitare local primărie veche - 100.000 lei.
# Hârseşti: 200.000 lei, construire sediu administrativ UAT comuna Hârseşti.
# Hârtieşti: 150.000 lei, reabilitare dispensar comunal.
# Izvoru: 25.000 lei, împrejmuire Şcoala Gimnazială "Elena Davila Perticari" Izvoru.
# Leordeni: 200.000 lei, sistem centralizat de canalizare în satele Ciulniţa, Budişteni, Schitu- Scoiceşti şi Glodu.
# Lereşti: 100.000 lei, extindere reţea alimentare cu apă str. Erou Lt. Dumitru Lazea, Poduri, Frăsineaţa (execuţie lucrări).
# Lunca Corbului: 200.000 lei, construcţie sediu Primărie Lunca Corbului.
# Mălureni: 150.000 lei, construire grup sanitar încorporat pentru Şcoala cu clasele I-IV Buneşti.
# Merişani: 100.000 lei, învelitoare la Şcoala Gimnazială Merişani.
# Mihăeşti: 150.000 lei, reabilitare acces grupuri sanitare şi acces din exterior la Şcoala Furnicoşi.
# Miroşi: 200.000 lei, cofinanţare "Modernizare drumuri în sat Surduleşti şi sat Miroşi".
# Morăreşti: 150.000 lei, conductă aducţiune nouă de la Gospodăria de apă Deduleşti la castelul de apă din satul Morăreşti.
# Muşăteşti: 150.000 lei, reabilitare Şcoala cu clasele I-VIII sat Robaia - 50.000 lei; reabilitare Dispensar Uman sat Robaia - 100.000 lei.
# Negraşi: 200.000 lei, renovare şi modernizare Şcoala I-IV Bârlogu (execuţie lucrări).
# Nucşoara: 60.000 lei, modernizarea şcolilor şi grădiniţelor din satele Slatina, Sboghiţeşti, Nucşoara.
# Pietroşani: 130.000 lei, extindere Şcoala Gimnazială sat Pietroşani.
# Poienarii de Argeş: 159.000 lei alimentare cu apă în satul Tomuleşti.
# Poienarii de Muscel: 150.000 lei, reparaţii la Grădiniţa nr. 1 cu Program Normal Poienari.
# Popeşti: 200.000 lei, cofinanţare "Modernizare drum de interes local şi uliţe în comuna Popeşti" - 50.000 lei; modernizare Şcoala Gimnazială sat Slobozia, comuna Popeşti - 150.000 lei.
# Priboieni: 100.000 lei, reabilitare corp A Şcoala Gimnazială "Constantin Rădulescu Codin".
# Răteşti: 180.000 lei, modernizare Şcoala cu clasele I-VIII Tigveni, comuna Răteşti (execuţie lucrări) - 60.000 lei; construire Dispensar Uman în satul Furdueşti (execuţie lucrări) - 60.000 lei; suplimentare rezervor înmagazinare apă sistem de alimentare cu apă din satul Furdueşti (execuţie lucrări) - 60.000 lei.
# Recea: 200.000 lei, extindere sistem de alimentare cu apă - 120.000 lei; anvelopare exterior Grădiniţa nr. 1 Recea - 80.000 lei.
# Râca: 200.000 lei, cofinanţare "Sistem centralizat de canalizare" - 150.000 lei; cofinanţare "Modernizare drumuri de interes local" - 50.000 lei.
# Rociu: 200.000 lei, cofinanţare "Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară DC 104, L = 2,753 km" - 100.000 lei; cofinanţare "Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere în satele Şerbăneşti şi Gliganu de Sus" - 100.000 lei.
# Rucăr: 100.000 lei, înlocuire acoperiş corp Sala de Sport - Liceul Tehnologic "Victor Slăvescu".
# Sălătrucu: 15.000 lei, centrală termică la Şcoala Gimnazială "Radu Şerban".
# Săpata: 200.000 lei, construcţie grup sanitar Şcoala Gimnazială "Dumitru Udrescu Bănăreşti", sat Bănăreşti.
# Slobozia: 200.000 lei, reabilitare, anvelopare, grup sanitar interior Şcoala Gimnazială Nr. 1, clasele I-IV, Slobozia.
# Stâlpeni: 200.000 lei, construire bazin apă.
# Ştefan cel Mare: 200.000 lei, renovare interioară la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare.
# Stoeneşti: 100.000 lei, extindere şi reabilitare Şcoala Bădeni.
# Stolnici: 75.000 lei, extindere şi modernizare grupuri sanitare Şcoala Gimnazială "Constantin Bălăceanu".
# Şuici: 200.000 lei, reparaţii capitale la Şcoala Primară nr. 3 Ianculeşti - 100.000 lei; construire remiză PSI, magazie lemne, împrejmuire, parcare, amenajare şi sistematizare incintă sediu nou primărie - 100.000 lei.
# Teiu: 100.000 lei, execuţie Grădiniţa Teiu - racorduri şi instalaţii pentru utilităţi.
# Tigveni: 180.000 lei, reabilitare Cămin Cultural Bîrseştii de Jos (înlocuire şarpantă şi învelitoare) - 150.000 lei; reabilitare Cămin Cultural Tigveni (instalaţie încălzire Cămin Cultural Tigveni) - 30.000 lei.
# Uda: 100.000 lei, extindere reţea distribuţie apă în satul Dealul Bisericii.
# Ungheni: 200.000 lei, echipament foraj în satul Colţu - 50.000 lei; cofinanţare "Canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere în satul Ungheni" - 50.000 lei; extindere alimentare cu apă în satele Humele, Găujani şi Colţu - 100.000 lei.
# Valea Danului: 150.000 lei, cofinanţare "Extindere alimentare cu apă în comuna Valea Danului" - 100.000 lei; cofinanţare "Extindere reţea de canalizare în comuna Valea Danului" - 50.000 lei.
# Valea Iaşului: 100.000 lei, extindere staţie de epurare a apelor uzate menajere.
# Vedea: 200.000 lei, reabilitare Dispensar Vedea.
# Vlădeşti: 100.000 lei, construire toalete cu acces din interiorul Şcolii Primare nr. 1, nr. 2.
# Vultureşti: 100.000 lei, cofinanţare "Sisteme de canalizare şi tratare a apelor uzate".
# Topoloveni: 200.000, reabilitare Sala de sport de la Liceul Tehnologic Topoloveni.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
