Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 03:26

"Flacăra Centenarului" a sosit azi la Domneşti -  S-a aprobat în unanimitate înfrăţirea cu Ciufleşti şi Coşcalia, din Basarabia

Evenimentul s-a deschis cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi la Biserica "Buna Vestire", din centrul comunei, la care au participat oficialităţi judeţene şi locale, alături de numeroşi cetăţeni. "Am ţinut să sărbătorim într-un mod aparte data de 27 martie, când s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi ne-am bucurat să avem alături oaspeţi dragi de la judeţ, care ne-au adus <<Flacăra Centenarului>>, pe care am plasat-o apoi la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. Acolo s-a desfăşurat şi o ceremonie emoţionantă, prin care s-au înmânat diplome urmaşilor eroilor care au făcut România Mare. Dar nu este singurul gest închinat aniversării din această zi de mare importanţă istorică pentru poporul nostru. În şedinţa Consiliului Local din 26 martie s-a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre pe care l-am promovat, astfel că ne-am înfrăţit cu comunele Ciufleşti şi Coşcalia din Moldova de peste Prut", ne-a declarat primarul Gabriel Zăvoianu, care purtase discuţii cu reprezentanţii autorităţilor din ţara soră la evenimentul din 20 martie, desfăşurat la Corbi. Comuna Ciufleşti are un singur sat, este situată la 45 km de Căuşeni şi la 63 km de Chişinău, este atestată documentar din anul 1782, când se numea Acui Tighina. La numele actual s-a ajuns după ce fraţii aromâni din Macedonia, Teodor şi Anastasie Ciuflea, au cumpărat mare parte din terenurile comunei şi s-au stabilit în Basarabia. Anastasie a fost, de altfel, şi ctitor al Bisericii "Sf. Tiron" din Chişinău. La recensământul din 2004 erau înregistrată o populaţie de 1.319 persoane (51,18% bărbaţi, 48,82% femei), care trăia în 380 gospodării casnice cu număr mediu de 3,5 persoane şi era distribuită etnic astfel: 98,71% moldoveni, 0,53% ruşi, 0,45% găgăuzi, 0,23% ucraineni şi 0,08% alţii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It