Nu e păcăleală: se face recepţia la distribuţia de apă de la Domneşti!
Informaţia ne-a fost oferită de către primarul Gabriel Zăvoianu: edilii comunei de pe valea Râului Doamnei se pregătesc serios pentru recepţia acestei investiţii care a totalizat circa 37 miliarde lei vechi. Alimentarea cu apă era o problemă pentru localnici şi în 2004. Când a câştigat mandatul de primar, avocatul liberal Gheorghe Vasile a avut ca obiectiv rezolvarea problemelor ce ţineau de asigurarea utilităţilor de bază. Era vremea în care Domneştiul pierdea doi investitori serioşi din cauza lipsei alimentării cu apă, a celei cu gaze şi a problemelor create de funcţionarea reţelei electrice. Primarul de atunci a înaintat Guvernului Tăriceanu un proiect de alimentare cu apă a comunelor Nucşoara, Corbi, Domneşti şi Pietroşani, care după eforturi susţinute, a primit finanţare. Numai că Nucşoara s-a retras din proiect, astfel că s-a continuat cu celelalte trei comunităţi, începând de prin 2006. Sincopele în implementarea proiectului au ţinut de lipsa temporară a banilor, de care n-au fost străine nici schimbările la nivel guvernamental. Acum s-a ajuns la momentul recepţiei distribuţiei de apă, la Domneşti, pentru cei aproximativ 24 km reţea. "Pentru a încheia şi a trece la branşarea gospodăriilor populaţiei mai sunt necesare obţinerea unor avize, finalizarea hidranţilor şi refacerea terenului. Vom discuta, de asemenea, şi despre încheierea proiectului privind canalizarea menajeră, unde mai sunt de făcut nişte racorduri şi ceva retuşuri pentru a fi adus terenul în starea iniţială, acolo unde s-au făcut unele modificări impuse. Dacă totul merge bine, conform programărilor noastre, ar trebui ca prin luna mai, maxim iunie, să încheiem şi cu această importantă lucrare de investiţii. Următorul pas ar fi acela al modernizării reţelei rutiere locale, prin asfaltarea străzilor, însă este ceva de perspectivă. Cert este faptul că în condiţiile în care Domneştiul ar încheia toate aceste investiţii şi s-ar moderniza şi DN 73C, Câmpulung-Curtea de Argeş-Rm. Vâlcea, ar deveni extrem de atrăgător pentru investitori şi ar avea perspective luminoase de dezvoltare pentru viitor. Deocamdată, însă, ne focusăm pe finalizarea lucrărilor aflate în derulare", a încheiat primarul Zăvoianu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
