Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 04:46

Mariana Moise şi Melania Zarioiu POT, Ioan Ghiţă - NU PREA!...

Şefele de la SPAS şi SPCLEP (Asistenţă Socială şi Evidenţa Persoanelor) s-au conformat cerinţelor legii şi şi-au afişat salariile angajaţilor din serviciile pe care le conduc. Ioan Ghiţă - care este director la SPGC - nu poate, nu vrea sau nu ştie că nu este exonerat de obligaţia de a face publice salariile din serviciul pe care îl conduce. Care este unul public, şi nu domeniul său particular moştenit de la cineva - după cum spunea personajul literar Moromete la fierăria lui Iocan, când se făcea citirea presei interbelice şi se interpreta particular şi cu argumente considerate irefutabile: "Ăsta micu' de unde are lot?..." "De la mă-sa!..." "Păi vezi că eşti prost?..." 

Mariana Moise conduce Serviciul Public de Asistenţă Socială, deţine funcţie publică de conducere şi are în subordine 23 persoane, din care 6 cu funcţii publice de execuţie şi restul cu funcţii contractuale de execuţie. Salariul său lunar brut este de 6.745 lei, iar al celor 6 despre care pomeneam se prezintă astfel: consilier superior Asistenţă Socială, gradaţia 5 - 5.657 lei; inspector superior Resurse Umane, gradaţia 5 - 5.657 lei; inspector superior Asistenţă Socială, gradaţia 4 - 5.519 lei; idem, gradaţia 3 - 5.384 lei; referent superior Contabilitate, gradaţia 5 - 3.646 lei; consilier juridic, gradaţia 2 - 3.690 lei. Salariile persoanelor încadrate pe funcţii contractuale de execuţie se prezintă în felul următor: referent Registratură, grad. 1 - 2.594 lei; administrator (Administrativ), grad. 5 - 3.694 lei. În continuare sunt cei ce lucrează la Centrul ACCES, care beneficiază şi de sporuri legale acordate pentru condiţii vătămătoare: asistent social principal, studii superioare, grad. 4 - 4.225 lei + spor de 634 lei; idem, la Compartimentul Evaluare-monitorizare, grad. 3 - 4.122 lei + 618 lei; asistent social practicant la Centrul de recreere pentru pensionari, studii superioare, grad. 2 - 3.022 + 453 lei. În sfârşit, cele mai mici salarii brute lunare sunt încasate de îngrijitori cu studii medii la Creşa Posada, grad. 5 - 2.102 lei + 315 lei, respectiv la Administrativ - 2.703 lei. 

Şefa Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Curtea de Argeş, Melania Zarioiu, are acelaşi statut cu Mariana Moise şi salariu tot de 6.745 lei, având în subordine 8 angajaţi, din care 6 cu funcţii publice de execuţie şi 2 cu funcţii contractuale de execuţie. Salariile acestora au următoarele niveluri brute: inspector superior, studii superioare, Evidenţa Persoanei şi eliberarea actelor de identitate, grad. 3 - 5.384 lei; inspector principal, studii superioare, Compartiment Stare Civilă, grad. 5 - 4.379 lei; inspector asistent, studii superioare, grad. 2 la Compartiment Sinteză, secretariat arhivă şi relaţii publice - 3.690 lei; inspector debutant, studii superioare, grad. 5, la Evidenţa Persoanei şi eliberarea actelor de identitate - 3.741 lei; idem, gradaţia 0 (zero) - 3.002 lei; referent superior, studii medii, grad. 5, la Evidenţa Persoanei şi eliberarea actelor de identitate - 3.646 lei. La funcţiile contractuale de execuţie, avem detaşaţi de la M.A.I. referent gradul IA, studii medii, grad. 5, la Evidenţa Persoanei şi eliberarea actelor de identitate - 1.900 lei. În completare, mai există un post de referent specialitate, gradul II, studii superioare, gradaţia I, la Compartimentul Analiză, sinteză, secretariat-arhivă şi relaţii publice - 3.330 lei.

Trebuie reţinut şi faptul că toţi angajaţii din cadrul Primăriei Curtea de Argeş beneficiază de vouchere de vacanţă în valoare de câte 1.450 lei, pentru perioada lucrată de un an, ce se acordă în baza O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Alo, s-aude dom' şef de la SPGC, Ioan Ghiţă?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It