Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 04:44

A început mica reparare a carosabilului

 Marţi au demarat lucrările de descotorosire de gropile de pe str. Despina Doamna, care va fi reabilitată din zona Ocolului Silvic până la Primăria Municipală. Şeful administraţiei publice locale, ing. Constantin Panţurescu, a explicat că, după pregătirea terenului, frezarea asfaltului deteriorat şi decopertare, se va turna covor asfaltic. De aceea, pentru fluidizarea lucrărilor, proprietarii autoturismelor parcate în zona respectivă au fost rugaţi să le găsească, provizoriu, alte locuri până la finalizarea lucrărilor. Situaţia din această primăvară ajunsese critică în Oraşul Regal din cauza craterelor care ameninţau ca în curând să le facă serioasă concurenţă celor de pe Lună sau de pe Marte. Cei mai afectaţi de situaţia carosabilului din Curtea de Argeş sunt, cu siguranţă, taximetriştii, care bat zilnic oraşul în lung şi-n lat şi, efectiv, şi-au distrus maşinile pe străzi precum aceasta care este în lucru. Dar nu doar ei au avut de suferit, fiindcă vă reamintim că la redacţia ARGEŞ EXPRES au ajuns luna trecută plângeri ale mai multor şoferi nefericiţi cărora le-au explodat anvelopele la impactul cu gropile mult prea adânci prin care au nimerit ocolind altele ce păreau şi mai ameninţătoare pentru integritatea fizică a autovehiculelor.

Pe de altă parte, "mica asfaltare" care a ţinut blocată strada Despina Doamna a dat mari bătăi de cap şoferilor care şi-au testat nervii într-un trafic infernal. S-a circulat bară la bară, cu claxoane şi înjurături pentru ca tabloul haosului să fie complet. Poliţiştii au profitat de aglomeraţia creată şi au stat la pândă în puncte-cheie ale urbei, ca de pildă zona Pieţei sau zona Posada, unde au împărţit amenzi pe bandă rulantă. Să sperăm tot acest haos a meritat şi că asfaltul turnat de Mr. Ghiţă va ţine mai mult decât un pospai dat la repezeală, aşa, de "ochii soacrei"! Şi că mica reparare va fi urmată şi de o Mare Asfaltare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It