"Dacă votaţi bugetul, aveaţi şi voi dreptul la ca$caval!..."
Aceasta a fost declaraţia care era cât pe ce să stârnească o încăierare între consilierii locali Gheorghe Andreescu (foto stânga) şi Mădălin Marinescu (foto dreapta) la finalul şedinţei din 27 aprilie. Social-democratul, aflat parcă sub beţia puterii, i-a aruncat liberalului în faţă un reproş iscat de faptul că grupul aceluia nu votase bugetul local, motivat de mărirea considerată nejustificată a salariilor din primărie, fără aplicarea unor criterii de performanţă, care a generat creşterea taxelor şi impozitelor locale. Ceea ce deranjase cel mai mult fusese cinismul cu care îi indicase Andreescu lui Marinescu ce anume să ia în mână cu grupul lui cu tot!... Şi, ca să fie clară iţa, a precizat cinic: "Bă', noi suntem majoritari şi o să vă picăm la vot toate propunerile pe care le faceţi!" (Iar acesta este un truism pe care, cu neplăcerea de rigoare, talibanii din opoziţie trebuie să-l înghită oricât le-ar fi de greu).
Dacă acceptăm sentinţa fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit căreia am trăi într-o ţară mafiotă, comentariile sunt de prisos. Asta dacă nu cumva onorabilul consilier pesedist, care începe să semene tot mai mult cu personajul nemurit de Anton Bacalbaşa, n-a luat-o cumva pe arătură, lehămetisit de orizontul de aşteptare al propuselor "locuri de joacă pentru bătrâni", motiv pentru care a început să cam "dea din casă"...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
