Valea Iaşului: Ministerul Agriculturii a promis sprijin pentru certificarea brânzei de burduf
În 28 aprilie au ajuns în judeţul Argeş reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru promovarea programului "Alege Oaia". Ministrul Daea, aflat într-o vizită în Bulgaria, a fost substituit de un secretar de stat şi de alţi oficiali. "Sâmbătă, de la ora 11.30, am participat la întâlnirea de la Piteşti cu oaspeţii de la Bucureşti care timp de trei zile urmau să promoveze acest program în judeţul nostru. Acolo, în postura de gazde, s-au regăsit prefectul Emilian Dragnea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ion Mînzînă, precum şi primari ca Aurel Bălăşoiu, de la Rociu sau Dan Stroe, de la Bradu, unde s-a desfăşurat partea a doua a evenimentului, reprezentată de o expoziţie cu produse specifice de oaie, dar şi de utilaje tehnice din domeniul agricol. Zona Curtea de Argeş a fost reprezentată de standul prezentat de IPEE ATI prin ing. Liviu Nicolae. După-amiază, o parte a delegaţiei a ajuns în jurul orei 15.30 la Curtea de Argeş, unde a vizitat un darac de lână de pe strada Daniel Sterescu şi, două ore mai târziu, a ajuns şi la Valea Iaşului, la stâna familiei Bogdan Enescu, de pe izlazul Mustăţeşti-Cerbureni. După ce s-a vizitat stâna şi s-a făcut o degustare cu produse precum telemea de oaie şi brânză de burduf proaspete, oaspeţii au ajuns şi la păstrăvăria familiei, de la Albeşti. Oficialii ministerului şi cei de la judeţ s-au declarat încântaţi de ceea ce au văzut şi, în cursul discuţiilor, au spus că în strategia centrală există planuri pentru certificarea unor produse agricole tradiţionale, precum brânza de burduf. S-a evidenţiat faptul că a existat o încercare în acest sens la Rucăr, dar că nu s-a finalizat, astfel că trebuie reluat totul. În acest scop, ni s-a cerut şi nouă, autorităţilor locale, să sprijinim eforturile ministerului pentru reuşita acestui proiect. Am dat asigurările de rigoare, convins că şi consilierii noştri locali sunt interesaţi nu numai de certificarea în sine, dar şi ca brand naţional al produselor de acest gen", ne-a declarat primarul Nicolae Barbu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
