Flacăra Centenarului va fi preluată de reprezentanţii ACOR şi va fi dusă la Iaşi
Centenarul Marii Uniri constituie pentru toţi românii, dar în mod special pentru argeşeni, un moment de sărbătoare, dar şi de cinstire a memoriei înaintaşilor care s-au jertfit pentru ţară. În istoria României, Argeşul, prin locurile şi oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel, evidenţiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma "România de la Argeş". ARGEŞ reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradiţiile şi istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naţionale, GENEZĂ, pentru că la Argeş a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti şi aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuţi şi necunoscuţi care şi-au jertfit viaţile pentru o Românie Unită, ŞCOALĂ, pentru că în Argeş, la Goleşti, a luat fiinţă prima Şcoală Slobodă Obştească din Ţara Românească.
Sub egida "Respect pentru Valorile Naţionale", Consiliul Judeţean Argeş a iniţiat o serie de manifestări "Flacăra Centenarului", pentru a aduce recunoştinţă eroilor care s-au jertfit pentru o Românie Unită. Astfel, Flacăra Centenarului a început să fie depusă în fiecare localitate a judeţului Argeş, unde autorităţile locale aduc un omagiu eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, Consiliul Judeţean Argeş acordând, simbolic, urmaşilor celor care s-au jertfit, în semn de respect, câte o diplomă centenară. Punctul terminus al traseului Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localităţile judeţului, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018. Nu întâmplător, Muzeul Goleşti a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, argumentele ţinând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât şi de faptul că în acest muzeu se găseşte tronul pe care au stat Regii României, precum şi biroul lui Carol I şi o caleaşcă aparţinând Casei Regale.
La solicitarea Asociaţiei Comunelor din România (ACOR), Flacăra Centenarului va fi preluată mâine de la Muzeul Goleşti de către preşedintele ACoR, Emil Drăghici, urmând a fi depusă în aceeaşi zi în mai multe localităţi din ţară, pe traseul Argeş-Iaşi. La eveniment sunt invitaţi să participe academicieni, regizori şi actori emblematici ai cinematografiei româneşti, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
