De Înălţare se va sărbători Ziua Eroilor la Şuici!
Şi anul acesta vor fi omagiaţi cei care au adus jertfa supremă în luptele pentru apărarea pământului strămoşesc de-a lungul istoriei. Pe Valea Topologului, unde în toamna anului 1916, ostaşii români au purtat lupte grele cu trupele Puterilor Centrale, există un Cimitir al Eroilor amenajat la finalul primei conflagraţii mondiale. Acolo şi-au găsit pacea veşnică osemintele soldaţilor noştri, alături de care şi-au găsit loc şi vechii inamici care au purtat uniforme germane, austro-ungare, bulgăreşti sau turceşti. Mărturie stau pietrele de mormânt pe care sunt săpate numele celor identificaţi, dar şi cele pe care scrie "Necunoscut". An de an, comunitatea din Şuici a cimentat o tradiţie respectată cu sfinţenie, ca în ziua în care creştin-ortodocşii prăznuiesc Înălţarea Domnului să aducă prinos de cinstire eroilor. Nici 2018 nu va face excepţie, ne-a asigurat primarul Constantin Iatagan: "Festivităţile din acest an sunt programate pentru data de 17 mai, începând cu ora 11.00. Am invitat oficialităţi judeţene, contăm pe fanfara militară şi prezenţa unei subunităţi care va da onorul la monument şi va încheia ceremonia de pomenire oficiată de un sobor de preoţi cu o scurtă defilare. Respectăm tradiţia ca pe o moştenire scumpă, aşa cum au făcut-o şi înaintaşii noştri, convinşi că este un element de bază al continuităţii neamului nostru pe acest pământ apărat cândva cu preţul vieţii de cei pe care-i vom omagia în semn că nu i-am uitat. Cea mai mare parte dintre familiile oamenilor trăitori astăzi pe Valea Topologului au înaintaşi care şi-au făcut cu onoare datoria faţă de ţară pe câmpurile de luptă, dovadă prezenţa urmaşilor la comemorările anuale pe care le organizăm!..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
