Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 05:45

Flacăra Centenarului - din Argeş în toată ţara şi în Republica Moldova

După ce miercurea trecută, Flacăra Centenarului a fost transmisă de către preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, preşedintelui Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Muzeul Goleşti, joi, aceasta a ajuns la Iaşi. La Muzeul Memorial "Alexandru Iona Cuza" din Ruginoasa, s-a desfăşurat  evenimentul FLACĂRA UNIRII CENTENARE, manifestare prin care se doreşte realizarea unei uniri culturale, eminamente simbolică, a tuturor românilor. Astfel, Flacăra Centenarului a fost transmisă către delegaţii filialelor judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.), ajungând astfel în toată ţara, în scopul comemorării eroilor ce s-au jertfit pe frontul luptelor din Primul Război Mondial.

Vineri, Flacăra Centenarului a ajuns la Chişinău, fiind predată preşedintelui Congresului Autorităţilor Locale din Republica Moldova, Tatiana Badan, de către preşedintele ACoR, Emil Drăghici şi de către preşedintele ACoR Argeş, primarul comunei Albota, Ion Dumitru, în cadrul celei de-a treia sesiuni a acestui consiliu, pentru a fi distribuită pe teritoriul Republicii Moldova. De Ziua Naţională a României, Flacăra Centenarului va fi aprinsă în România şi în Republica Moldova, la monumentele eroilor ridicate în memoria celor care au luptat şi s-au jertfit în Primul Război Mondial. Flacăra Centenarului este simbol al respectului şi recunoştinţei faţă de înaintaşii implicaţi în realizarea României moderne, proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Argeş sub egida "Respect pentru Valorile Naţionale". În judeţul Argeş, sâmbătă, comunele Leordeni (de la ora 11.00) şi Mozăceni (de la ora 14.30) au primit Flacăra Centenarului, în cadrul ceremoniilor de cinstire a eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It