"Toţi K1 pentru România" - turneul a ajuns la Curtea de Argeş!
Ziua Regalităţii a fost sărbătorită la Curtea de Argeş printr-un eveniment deosebit de amplu, organizat de Primăria Capitalei, prin Teatrul Exclesior, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local şi Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Spectacolul face parte din turneul naţional "Toţi K1 pentru România - Unirea, Visul unei Naţiuni" - dedicat, se înţelege, Centenarului Marii Uniri, care a debutat în data de 19 decembrie anul trecut, în Alexandria, avându-i în "distribuţie" pe Nicolae şi Tudor Furdui Iancu, Paula Seling, Proiect K1, Tuan, Iuliana Tudor, Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu, Sorin Frâncu, Daniel Lazăr şi Grupul "Crai Nou". Aceiaşi artişti au fost prezenţi şi în Cetatea Basarabilor, numai că lor li s-au adăugat şi câteva nume locale - Zina Ghiţulescu, Valentin Grigorescu, George Nedelea, Bogdan Oncioiu, Ansamblul folcloric "Argeşul" şi Grupul vocal "Raspozii Argeşului".
În Oraşul nostru Regal, evenimentul s-a desfăşurat pe platoul din faţa Sălii de Sport Municipale, despre care în toamna anului 2016, când Regina Ana trecuse la cele veşnice, şefii administraţiei publice locale, forţând nota, spuneau că aveau să-l denumească după Majestatea Sa. Poate că locul ales s-ar fi legat măcar aparent de tema evenimentului dacă, în timp, această idee "îndrăzneaţă" n-ar fi fost eludată din plan, pesemne, luându-se în considerare ridicolul ei. În orice caz, publicul prezent la spectacolul în aer liber care a avut loc joi seara, deşi n-a impresionat ca volum, a apreciat regalul primit, indiferent câte "moaşe" o fi avut evenimentul, întrucât, cât îi priveşte pe artişti, profesionalismul şi-a spus cuvântul. Momentul a fost alcătuit dintr-o suită de inserţii artistice ce au avut ca scop reliefarea importanţei evenimentelor istorice-cheie din evoluţia poporului român, reînviindu-se pentru câteva clipe figuri emblematice care au contribuit la constituirea Statului Român Modern.
Dar nu doar aceasta a fost componenta show-ului, ci vorbim şi despre un playlist prin care s-a urmărit catalizarea simţămintelor patriotice în rândul argeşenilor, iar în acest sens putem aprecia că selecţia compoziţiilor muzicale, prin excelenţă extrase din zestrea melosului tradiţional românesc, a sensibilizat audienţa. În fond, acesta era şi scopul spectacolului. În plus, artiştii au îmbrăcat straie inspirate din cultura populară autohtonă, generând pe scenă un tablou vibrant. Cât priveşte organizarea, putem spune că show-ul s-a prezentat mult mai vizibil decât erau argeşenii obişnuiţi, datorită celor două ecrane montate de-o parte şi de alta a scenei, iar sonorizarea a fost, într-adevăr, ireproşabilă. Întrucât nu putem discuta despre un asemenea eveniment plin de românism fără a pomeni de HORĂ, ei bine, aflaţi că oamenii care au venit să se bucure de spectacol s-au prins în joc de două ori, unindu-se toţi în simţire în acele momente emoţionante.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
