Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 05:45

Podul de la Mănăstirea Argeşului se inaugurează de Ziua Eroilor!

 Azi dimineaţă, primarul Constantin Panţurescu era pe podul reabilitat şi modernizat de la capătul Bulevardului Basarabilor, care face trecerea spre strada Albeşti peste Pârâul Valea Iaşului din imediata vecinătate a Mănăstirii Argeşului, ctitoria Sf. Voievod Neagoe Basarab. Acolo se făceau ultimele retuşuri pentru ca inaugurarea acestei investiţii, atât de aşteptate de către locuitorii Oraşului Regal să decurgă în cele mai bune condiţii şi să-şi dovedească pe deplin eficienţa. Ziua a fost aleasă inteligent, pentru a cumula mai multe ceremonii. Astfel, anul acesta, sărbătoarea creştin-ortodoxă a Înălţării Domnului, care coincide cu omagierea Eroilor Neamului, se prăznuieşte în ziua de 17 mai. Municipalitatea şi conducerea Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada" vor colabora pentru reuşita evenimentelor programate. Calendarul acestora este deosebit de bogat şi se va deschide la ora 11.00, printr-o ceremonie militară la care vor participa şi autorităţile civile din cadrul Primăriei Curtea de Argeş, prin care se va pune în aplicare hotărârea Consiliului Local de atribuire a denumirii de Sublocotenent Marcu străzii cu intrare din strada Valea Iaşului nr. 55K. După cum se ştie, titularul este erou post-mortem, căzut pe teatrul de operaţiuni din Afganistan pe când se afla într-o misiune de menţinere a păcii într-un detaşament din cadrul Batalionului 33 V.M. 

În jurul orei 11.50, evenimentele vor continua la Cimitirul Eroilor, unde se vor desfăşura ceremoniile militare dedicate eroilor prin: primirea onorului; trecerea în revistă a Gărzii de Onoare; intonarea Imnului Naţional; moment de reculegere în memoria eroilor căzuţi la datorie; oficierea serviciului religios; depuneri de coroane la monument; alocuţiunile primarului Constantin Panţurescu şi comandantului Batalionului 33 V.M. "Posada", lt.col. Antonio Daniel Alexe; defilarea Gărzii de Onoare. Acest ultim moment va fi marcat de trecerea militarilor peste podul modernizat, prilej cu care va fi deschis oficial circulaţiei rutiere. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It