Primarul din Muşăteşti: "Avem datoria să cinstim faptele strămoşilor şi să fim demni de ele!"
Acesta este mesajul prin care şeful administraţiei publice locale din comuna de pe Vâlsan a concluzionat evenimentele organizate de Ziua Eroilor în satele Muşăteşti, Vâlsăneşti, Stroeşti, Robaia şi Costeşti-Vâlsan. Acestea s-au desfăşurat tradiţional, cu slujbe de pomenire, alocuţiuni, depuneri de coroane şi scurte programe artistice. "Comuna noastră a dat greu tribut de sânge în cele două războaie care au însângerat lumea în secolul trecut. Înaintaşii au luptat din greu pentru a păstra ţara şi fiinţa neamului şi destui dintre cei plecaţi să-şi facă datoria nu s-au mai întors la vetrele lor. Numele celor căzuţi pe câmpurile de bătălie sunt acum săpate în piatră ori în marmură, iar spiritele lor ne veghează cum ne facem, la rându-ne, datoria faţă de cei prezenţi ori faţă de cei ce vor veni după noi. Avem obligaţia să le cinstim faptele prin realizările noastre, punând temelie solidă viitorului", a spus primarul Oancea la încheierea ceremoniilor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
