Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 06:39

Apa livrată la robinetele consumatorilor din Corbeni - bătaie de joc şi atentat la sănătatea publică!

 "Apă potabilă la Corbeni!... Mulţumim pe această cale edililor şi consilierilor acestei comune..." Imaginile postate luni, la prânz, pe o reţea de socializare, de către un abonat al reţelei publice de apă din comuna Corbeni, nu mai au nevoie de vreun comentariu: lichidul de o culoare incertă poate fi folosit cel mult ca apă menajeră, nicidecum ca apă potabilă! Totuşi, oamenii plătesc conştiincioşi la primăria locală pentru o utilitate de care nu pot beneficia. În scurt timp, aceştia au luat atitudine şi au comentat astfel situaţia: "Ai puţină răbdare, că or să vină iarăşi să spună o mulţime de prostii înainte de alegeri. Parcă îi şi văd... Atunci trebuie luaţi cu fluierături, dar degeaba, au obrazul gros!"; "Le-aş da să bea şi ei o cană cu apă de la robinet... Pe care o mai şi plătim la primărie"; "Vai de ei, sunt nişte prăpădiţi!"; "Ai văzut pe vreunul dintre ei să bea... apă?!?" "Nici la bască nu-i doare de noi... Mă întreb oare în ce secol trăim, fraţilor?" "Poate că o fi must de pere, aşa pare..."; "Păi, fraţilor, să mulţumim TCH-ului că avem apă curentă. Am avut şi spital, sală de cinema, liceu şi multe altele, pe care - din păcate - cu <<meritul>> celor care au fost primari din anii '80 până acum, uşor-uşor, le-am pierdut. Dacă noi, aici, la munte, nu avem apă potabilă, ce să mai vorbim despre cei de la câmpie?" "Aşa era şi la noi mai înainte (Oeşti), acum văd că nu s-a mai făcut aşa. Oricum, am înţeles că nu e apă potabilă, nu am curaj să le dau copiilor să bea şi nici măcar la mâncare nu folosesc (chiar dacă o fierb). Dar de plătit, normal că o plătim"; "Noi trebuie să fim cetăţeni corecţi, să plătim taxe şi impozite, ca să aibă aleşii locali bani de salariu. Apropo: ştie cineva cât are domnul primar salariu?"; "Aveţi în vedere pe cine alegeţi în viitor şi ce le cereţi. Ruşine mare să le fie!"; "Du-le apă la primărie, să bea!" 

Până la ora la care s-a scris acest material (n.r. - luni, 28 mai 2018, ora 16.30), un singur comentariu era favorabil administraţiei locale din Corbeni: "A fost cam multă ploaie şi de aceea nu mai este incoloră, insipidă, inodoră. E un pic mai oacheşă, dar fiartă n-are nici pe naiba, potoleşte setea!" Din calitatea de nespecialişti, noi le recomandăm locuitorilor din Corbeni să nu consume apa livrată la robinete şi facem pe această cale un apel la organele în drept să se sesizeze şi să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. Cât despre conducerea Primăriei Corbeni, Dumnezeu cu mila, dacă va consuma din apa livrată cetăţenilor!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It