Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 07:45

O şedinţă cu toate proiectele aprobate în unanimitate

Aşa a fost şedinţa ordinară a legislativului din data de 22 iunie. Desfăşurată sub preşedinţia consilierului local Oliver Bucur, a avut o singură absenţă printre colegi, cea a lui Vasile Gheorghiu, se pare plecat în concediu cu familia. Faţă de ordinea de zi iniţială, la propunerea primarului Nicolae Barbu, consilierii locali au aprobat introducerea altor patru proiecte de hotărâri. Acestea vizau modificarea nivelului unor taxe (branşare la reţeaua de apă, închiriere buldoexcavator, respectiv tractor şi taxa SVSU), modificarea componenţei Comisiei de pentru întocmirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei şi aprobarea încheierii unui contract cu PRE (Parte Responsabilă cu Echilibrarea) - ultim pas spre punerea în funcţiune a Centralei Fotovoltaice de pe Izlazul Nuculeţ. Modul în care le-a fost prezentată fundamentarea acestor noi proiecte şi caracterul lor de necesitate a determinat nu numai acceptarea introducerii suplimentare pe ordinea de zi, dar şi trecerea lor la vot fără probleme. Şedinţa a fost una constructivă, desfăşurată în spirit de responsabilitate, fără perturbări exterioare, iar rezultatul - votul unanim la toate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii! 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It