Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 07:43

Flacăra Centenarului se va aprinde la Galeş!

Evenimentul se va desfăşura în prima zi a lunii iulie, la Muzeul Satului Galeş, unde există şi un monument închinat memoriei celor căzuţi în bătăliile pentru afirmarea fiinţei naţionale şi pentru apărarea graniţelor ţării. Primarul Evlampie Alecu ne-a informat că Flacăra Centenarului va fi adusă de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş şi va fi aprinsă în jurul orei 13.00 împreună cu conducerea autorităţii locale, în cadrul unei ceremonii de suflet, la care vor asista şi urmaşii eroilor căzuţi în lupte. De remarcat ar fi faptul că anul acesta, comuna Brăduleţ figura în evidenţele filialei Curtea de Argeş a Veteranilor de Război cu un supravieţuitor al luptelor purtate în cel de-Al Doilea Răzoi Mondial - Constantin Ivaşcu Tron. Aprinderea Flăcării Centenarului va marca împlinirea celor 100 ani de la Marea Unire în urma căreia România a ajuns să cuprindă între hotarele sale toate teritoriile locuite de cei ce se trăgeau din aceeaşi mamă, vorbeau aceeaşi limbă şi aveau aceeaşi credinţă. Din păcate, anul de jale 1940 a fost cel în care hotarele României Mari au fost ciuntite de "pohtele" prădalnice ale vecinilor sprijiniţi de puternicii lumii şi fraţii români au fost despărţiţi la modul cel mai samavolnic cu putinţă. Iar această Flacără a Centenarului simbolizează deopotrivă şi dorinţa de unitate a românilor de pretutindeni!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It