Corbi: o săptămână de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor!
După cum v-am informat anterior, recent, în comuna condusă de către primarul Virgil Baciu s-a desfăşurat o campanie de sterilizare gratuită a acestor animale de casă. Acţiunea a fost desfăşurată de o fundaţie care încearcă să vină în ajutorul cetăţenilor care au mai mulţi câini şi pisici decât au nevoie. Sterilizarea gratuită a "prins" la prima tentativă mai bine decât în alte localităţi. "Pentru noi, numărul de 13 animale sterilizate a fost unul norocos. Convingerea proprietarilor să le supună acestui gen de operaţie n-a fost deloc uşoară. Dar, înţelegând că merita să încerce, au apărut destui pentru a-i convinge pe iniţiatorii acţiunii s-o repete săptămâna viitoare, de luni până vineri", ne-a imformat primarul Baciu.
"Corbenii", deşi sunt foarte ataşaţi de animalele lor de casă, aşa cum se întâmplă cu toţi cei ce trăiesc în simbioză cu ele din tată-n fiu, rămân oameni isteţi, cu spirit practic. Aşa că n-au avut nevoie de prea mult timp pentru a pricepe că este în avantajul lor să-şi aducă animalele la consult, deparazitare şi sterilizare gratuită, limitând riscurile de îmbolnăvire pentru membrii familiilor. Tocmai această deschidere a pledat în judecata membrilor amintitei fundaţii care au decis să meargă pe ideea continuării acţiunii, poate şi în speranţa că astfel şi locuitorii din alte comune limitrofe vor imita modelul celor din Corbi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
