"Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil şi durabil în Municipiul Curtea de Argeş", un nou proiect european în Oraşul Regal
Astăzi, la Primăria Curtea de Argeş a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat primarul Constantin Panţurescu, Liviu Gabriel Muşat, directorul ADR Sud Muntenia şi Emilian Dragnea, prefectul judeţului Argeş. "Am depus documentaţia pentru un nou proiect cu finanţare din fonduri europene, <<Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil şi durabil în Municipiul Curtea de Argeş>>. Valoarea totală a acestuia este de 40.765.989,88 lei. Printre obiectivele urmărite se numără: dezvoltarea reţelelor de piste dedicate circulaţiei bicicletelor şi înfiinţarea sistemelor de închiriere a bicicletelor; dezvoltarea reţelelor de piste cu 4.061 km dedicate circulaţiei bicicletelor şi înfiinţarea a 4 sisteme de închiriere a bicicletelor; 15 locaţii pentru parcări pe termen scurt în vecinătatea principalelor puncte de interes; dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării autovehiculelor electrice sau hibride: dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării autovehiculelor electrice sau hibride prin amenajarea a 7 puncte de încărcare pentru aceste tipuri de maşini; intervenţii la infrastructura stradală şi pietonală: reabilitarea şi modernizarea trotuarelor şi a zonelor pietonale inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi; lucrări pentru dirijarea şi siguranta circulaţiei fluxurilor de pietoni, semnalizarea şi amenajarea trecerilor de pietoni; dotare cu 9 aparate de taxare pentru autovehicule (parcometre)", a declarat primarul Panţurescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
