Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 08:56

"Comori din Lada de zestre", pe acordurile Ansamblului HORA, la Albeşti

 Ziua de 15 iulie a fost alegerea inspirată pentru desfăşurarea ediţiei din acest an a evenimentului "Comori din Lada de zestre". Întâi pentru că era una liberă, fiind duminică, apoi pentru că vremea s-a dovedit a fi îngăduitoare cu organizatorii şi beneficiarii, deoarece ploaia care n-a întârziat să apară în zonă a ocolit Albeştii de Argeş şi, nu în ultimul rând, deoarece reveniseră acasă, dintr-un turneu din Turcia, tinerii, dar inimoşii membrii ai Ansamblului Folcloric HORA. Aceştia au prezentat un superb program de cântece şi dansuri populare aplaudat cu deosebit entuziasm de numeroşii participanţi adunaţi pe izlazul din satul Ungureni, la ieşirea spre comuna vecină, Corbeni. De unde au şi venit câţiva expozanţi, ca Marilena Iosifaru şi fiica ei, care se pregăteau pentru evenimentul ce avea să se desfăşoare acasă la ei în perioada următoare. Concluzionând, festivităţile prilejuite de acest eveniment s-au constituit într-un succes pe toate planurile. 

Gafă de limbaj pe banner

Limba română pare să-şi păstreze tainele pentru cei ce sunt bine plătiţi să popularizeze evenimente de acest gen. Am dovedit acest lucru pe viu, duminică la Albeşti, unde era arborat un banner pe care scria că acolo se desfăşura un eveniment "ITINERAR". Termenul corect era "ITINERANT", dar diferenţele de nuanţe sunt greu de perceput de cei ce se pricep mai mult la socoteala banilor de încasat din salarii, indemnizaţii etc., fie că este vorba despre cei de la nivelul de bază, fie de oameni de la nivelul ministerului, care - foarte probabil - au aprobat bannerul cu pricina. Asta bineînţeles că n-a încurcat cu ceva buna desfăşurare a itinerarului celor care au urmărit dintr-o căsuţă stand în alta exponatele ce dau identitate meleagurilor argeşene. Că acestea urmau să ia de a doua zi dimineaţa un anume traseu pentru a fi cu adevărat itinerant - adică a se deplasa pe o direcţie stabilită - era un soi de altă gâscă-n altă traistă. Numai că poate ceva mai deşteaptă. Traista, nu gâsca, să fim bine înţeleşi!

Bogăţia zestrei unei comunităţi

Scopul acestui proiect generos era să demonstreze că avem o moştenire pe care suntem obligaţi s-o păstrăm, fie că luăm în calcul cântecul, dansul, portul popular, produsele tradiţionale, din care nu se exclud nici cele ce ţin de farmacia populară, de ştiinţa folosirii unor leacuri preparate din ceea ce ne pune cu generozitate la dispoziţie Maica Natura. Astfel, vizitatorii puteau descoperi costume populare bărbăteşti şi femeieşti, în culorile vii - alb şi roşu - ale zonei, păpuşi, cusături şi carpete de perete ori preşuri sau covoare cu motive populare, încălţăminte, diverse produse pe bază de miere de albină ori propolis, siropuri din muguri de brad, diverse loţiuni din aloe, plante precum palmieri pitici, agrişi şi altele ori pur şi simplu turta dulce care făcea deliciul altor generaţii. Din discuţiile purtate cu artizanii acestor produse se puteau afla lucruri interesante despre calităţile unor plante, despre modul de preparare a unor ceaiuri sau mixturi tămăduitoare - într-un cuvânt, un adevărat tezaur de informaţii care s-ar putea pierde în următoarele generaţii, datorită dezinteresului cu care sunt tratate astfel de subiecte. Sesizând cât de mare ar fi fost păcatul dacă lăsau să se întâmple aşa ceva, cei care au lansat proiectul au făcut practic primii paşi spre conştientizarea necesităţii de conservare a unor bunuri ce ţin de patrimoniul cultural şi de identitatea naţională.

"Muzica ne-a scos din casă!"

Aşa a sunat mărturisirea unui localnic care venise la locul evenimentului cu toată familia în jurul orelor prânzului, sfidând practic căldura pe care soarele o răspândea generos peste împrejurimi. Şi s-a dovedit a fi foarte inspirat, deoarece tocmai sosiseră acolo şi artiştii de la Ansamblul HORA, conduşi de Janeta Ilie şi de fiica ei, Oana Cîrstoveanu. Soţia regretatului coregraf Stelian Ilie a făcut pentru început o superbă prezentare a costumelor populare locale, pe care tot mai mulţi cetăţeni preferă să le uite prin fundurile unor lăzi de zestre. Şi i-a îndemnat să le dea o nouă viaţă, scoţându-le la vedere cu mândrie, pentru că tradiţia şi autenticitatea stau la baza identităţii naţionale. Mesajul a fost apoi ilustrat magistral prin textele vechilor melodii, mustind de metafore inteligente, de genul "Mândra mea, sprâncene multe, ce le ţii posomorâte?" - toate demonstrând o filozofie de viaţă sănătoasă, care îndeamnă la continuitate în solidaritatea umană simbolizată prin legăturile dintre cei ce se prind în hore. Strângerea rândurilor dă putere, indiferent de natura evenimentului şi de trăirile intime - bucurie, tristeţe, speranţă şi chiar împăcare fatalistă, în unele cazuri... Timp de aproape o oră, Ansamblul HORA a făcut deliciul spectatorilor adunaţi în număr mare, care i-a aplaudat cu mândrie pe artişti. 

"Obiectivele comune ne unesc!"

Aceasta a fost opinia exprimată de către primarul Gabriel Popa, care a explicat că albeştenii ştiu să fie solidari când este cazul. Dumnealui venise de la sediul administraţiei publice locale unde se întocmiseră documentele necesare repatrierii corpului neînsufleţit al unui tânăr consătean care-şi încheiase socotelile cu viaţa în Germania, unde era plecat la muncă. Chestionat asupra modului în care sprijină legislativul local evenimente precum "Comori din Lada de zestre", a declarat fără ezitare că nu sunt probleme. Şi chiar i-a elogiat pe aleşii locali, după cum urmează: Nicolae Scarlat, viceprimar; Ion Hereşanu, Cristian Vasile Zdreală, Gheorghe Stoica, Petre Popa, Nicolae Oae, Ion Tudora, Nicu Paul, Nicolae Alexandru Arion, Ilie Constantin, Dan Boştină, Bogdan Radu, Virgil Zamfira, Gheorghe Oproiu şi Vasile Sava - consilieri locali. După cum se ştie, evenimentul a fost lansat acum câţiva ani şi se află în perioada de sustenabilitate. Iar faptul că s-a asigurat continuitatea demonstrează pe deplin teoria. Oricum, serbarea câmpenească a durat ore bune, până către seară. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It