Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 10:14

La Piteşti s-a sărbătorit Ziua Imnului Naţional!

Duminică, în Piaţa "Vasile Milea" din municipiul Piteşti a fost celebrată Ziua Imnului Naţional, eveniment ce se sărbătoreşte în toată ţara din 18 mai 1998. La ceremonial au participat, alături de publicul piteştean, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă, prefectul Cristian Soare, senatorul Cristina Stocheci, viceprimarul Laurenţiu Zidaru, consilieri judeţeni şi locali, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice argeşene. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de către Fanfara "Argeşul" a Centrului Cultural Judeţean Argeş, urmată de oficierea unei slujbe religioase, semnificaţia momentului, prezentată de directorul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu, mesajul prefectului Emilian Dragnea şi un program de cântece patriotice susţinut de Corul Veteranilor "Mihai Viteazul". În încheiere, toţi cei prezenţi au intonat Imnul Naţional în acordurile fanfarei.

La 29 iulie 1848, "Deşteaptă-te române!" a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn "o adevărată Marsilieză românească". Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, "Deşteaptă-te române!" a fost ales imediat după decembrie 1989 drept Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Conform acesteia, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It