La Curtea de Argeş, Imnul Naţional a fost sărbătorit cu... indiferenţa devenită tradiţională!
Ziua Imnului Naţional a fost trecută cu vederea la Curtea de Argeş. Evenimentul, care prin alte oraşe a fost sărbătorit cu surle şi trâmbiţe, cum, de pildă, s-a întâmplat la Vâlcea, unde prin centru s-au putut urmări inclusiv parade militare, la noi a fost "amânat", pentru la anul - în cel mai fericit caz... Să-l "marce" şi alţii, că nouă ni s-a luat de atâta patriotism şi de atâta mistuitoare cultură de gang, cu "rumundaci" şi alte... rime! La drept vorbind, n-a ajuns la urechile noastre niciun fel de aroganţă de genul cum că nişte elevi de la vreo unitate de învăţământ s-ar fi întrecut, împreună cu dascălii lor, să desfăşoare vreo activitate. Dascălii, ca şi diriguitorii instituţiilor culturale au fost, probabil, în concediu. Nici Armata n-a dat semne de interes cu privire la acest subiect, dovadă că Batalionul 33 Vânători de Munte POSADA s-a cufundat într-o linişte totală, de parcă s-ar fi sunat "Stingerea", neîntreruptă nici măcar de o intonare solemnă de imn, în spatele zidurilor din beton. Asta dacă n-a fost dat vreun ordin în virtutea căruia subiectul trebuia tratat ca un secret militar, ca să nu-i supărăm pe etnicii maghiari din Curtea de Argeş. Sau de aiurea, căci tot le iese dumnealor pe nas sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, împotriva căruia a tunat şi fulgerat premierul de la Budapesta, Viktor Orban. Şi nu oriunde, ci pe teritoriul românesc!
Şi toate astea în timp ce, în comunicatul de presă al Guvernului, premierul Viorica Vasilica Dăncilă a transmis iniţial că imnul "i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia", deşi nu este un secret că acest eveniment istoric s-a derulat pe Câmpul lui Horea. Dar, fiind tot în Alba-Iulia, ce mai contează câţiva kilometri mai la deal sau mai la vale?... Ulterior, mesajul a fost şters de pe site-ul Guvernului şi repostat în varianta corectă. Revenind la Curtea de Argeş, oraş mustind de istorie, nu putem concluziona decât că aici se doarme bine, mai ales vara, la umbra teilor de pe Bulevardul Basarabilor noştri, cel pavat odinioară, pe vremuri regeşti, cu piatră cubică. Acum, pe cele plebeiene, fierbe asfaltul sub căldura verii emanând miros de smoală încinsă, care veştejesc florile din teii pe care se lăfăiau cândva postere electorale înlănţuite. Ar mai fi fost o speranţă în sânul seminarelor culturale, dar, până la jumătatea lunii august, şi acelea sunt în stand-by... N-ar avea rost să reluăm aici istoria Imnului Naţional, căci aceia care pun preţ pe aceste lucruri o cunosc cu siguranţă, iar ceilalţi oricum nu se vor obosi să parcurgă un astfel de text. S-ar zice că, din nefericire, ne merităm renumele de patri(h)oţi cu care ne caracterizează cei ce nu ne iubesc. Dar oare noi ne iubim şi ne respectăm destul pentru a închide gurile rele?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
