"Primăria şi Consiliul Local Curtea de Argeş sunt sabotate din interior!"
Acuzaţia extrem de gravă a fost formulată de către consilierul local Ion Şerban în şedinţa legislativului municipal de marţi. Preşedintele de şedinţă proaspăt ales a reacţionat după ce s-a pus în discuţie execuţia bugetară pe trimestrul II al anului în curs. Atunci a cerut o succintă prezentare a situaţiei directorului economic Gheorghe Florescu, prilej cu care s-a aflat lucruri surprinzătoare: "Mai slăbuţ în această perioadă stăm la cheltuielile de capital, unde am avut prevederi mari, dar înregistrăm execuţii destul de mici. Avem însă speranţe că vor demara lucrările de investiţii mari, dintre care aş aminti alunecările de teren, pentru care s-au primit de la guvern 64 miliarde lei vechi, că vor apărea cheltuielile pentru lucrarea de la bazinul de înot şi, nu în ultimul rând, că se vor scoate pe SEAP lucrările de remediere la strada Valea Iaşului". A fost momentul în care Ştefan Dumitrache a cerut explicaţii asupra situaţiei de pe strada Valea Iaşului din partea Compartimentului Investiţii, reprezentat de către Constantin Teodorescu, cel care a spus că dumnealor şi-au făcut datoria, însă procedurile necesită timp: "Astăzi am primit fişele cu cantităţile de lucrări şi urmează să facem verificările de rigoare pentru întocmirea devizului general şi apoi ridicarea pe SEAP". Cristian Mitrofan a constatat: "Marea noastră problemă este acum aceea că bani sunt pentru reparaţiile la această stradă, dar nu-i putem cheltui. Noi, consilierii locali, ne-am făcut datoria, am aprobat proiectele de hotărâre propuse şi trebuie urgentate procedurile pentru demararea lucrărilor". Dumitrache a constatat faptul că lucrarea de pe strada Valea Iaşului fusese bugetată şi în 2017, dar nu se mişcase ceva, astfel că abia acum există posibilitatea reală de a se face ceea ce s-a tot amânat din 2011-2012, când s-a executat lucrarea de canalizare din cartierul de nord.
Au fost luate în discuţie apoi alte lucrări, precum consolidarea terenului de pe strada Valea Doamnei nr. 59-59a, precum şi cea de pe strada Rozelor şi întrebarea formulată de Şerban a vizat data demarării lucrărilor, deoarece pentru acestea şi alte alunecări de teren se primiseră de la guvern nu mai puţin de 64 miliarde lei vechi. Constantin Teodorescu a motivat întârzierea prin existenţa unei conducte de gaze care trebuie deviată, solicitare deja formulată către cei în drept, care - potrivit obiceiului - se mişcă destul de greoi. "Totuşi, nu se poate intra cu buldozerul peste lege!", a avertizat omul de la Investiţii. Şerban l-a contrat dur punctând asupra faptului că era obligatoriu să se ştie de la început despre existenţa acelei reţele de gaze şi a fost susţinut şi de alţi consilieri locali care remarcau faptul că în cazul în care pământul o va lua la vale, se va rupe şi reţeaua de gaze. Viceprimarul Gabriel Jubleanu a dat asigurări că devierea conductei de gaze se va face în perioada următoare, însă Şerban şi colegii din legislativ - Mitrofan, Marinescu, Dumitrache, Păunescu - au cerut asigurări că lucrările de execuţie vor demara în perioada propice din acest an, nu din cel viitor. Constantin Teodorescu a insistat asupra necesităţii străbaterii paşilor legali, avertizând asupra riscurilor existente în caz contrar. Replica lui Şerban a fost extrem de dură: "Am primit 64 miliarde lei vechi de la guvern pentru rezolvarea alunecărilor de teren de pe Buşaga, Păuneşti, Făgetului şi Valea Doamnei şi dl. director economic Florescu ne-a spus că suma trebuie cheltuită anul ăsta. Din informaţiile pe care le deţin, acolo, după ce s-au făcut studiile geo, totul a încremenit. Asta şi alte argumente solide mă fac să bănuiesc că Primăria şi Consiliul Local sunt sabotate din interior! Dacă pierdem banii ăştia, trebuie să desfiinţăm Compartimentul de Investiţii incapabil să-şi facă treaba şi să angajăm o firmă specializată, care să ne ajute să lucrăm eficient!" Concluzia a fost trasă de către dr. Jean Chefani: "Constat că în situaţii de acest gen, dracu' ştie când vor începe lucrările şi Dumnezeu când se vor termina..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
