Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 11:11

Gabriel Nastea pregăteşte convocarea A.G.A. de la AQUATERM

Întors dintr-o scurtă vacanţă fără plată, deoarece i s-a refuzat şi achitarea ultimului salariu, managerul firmei care deţine monopolul serviciilor din domeniul alimentării cu apă şi a canalizării din Curtea de Argeş a avut ieri mai multe consultări cu factori de decizie din municipiu în încercarea de a identifica soluţia legală de rezolvare a problemei care-l priveşte nu numai personal. Şi asta cu atât mai mult cu cât majoritatea opiniilor exprimate au subliniat ideea că atâta timp cât n-a fost numit un alt manager, Gabriel Nastea îşi păstrează funcţia şi legal era să fie plătit pentru munca depusă. Astfel s-a ajuns la concluzia că ar fi necesară convocarea Adunării Generale a Acţionarilor, forul colectiv de conducere atâta timp cât nu există Consiliu de Administraţie. Problema este aceea că o convocare intempestivă, pentru ziua de miercuri - să zicem - impune ca acel convocator să fie semnat de toţi membrii A.G.A., care este constituită din totalitatea consilierilor locali. Dacă lipseşte o semnătură, procedura legală impune o convocare la un termen de o lună de zile! Şi cum există bănuieli fondate pe anumite dovezi că lovitura îndreptată împotriva lui Gabriel Nastea a pornit tocmai din rândul unor membri A.G.A., există şanse reale ca rezolvarea acestei probleme să sufere o nouă amânare. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, n-ar fi benefic nici pentru AQUATERM, dar nici pentru clienţii săi, care n-au vreo vină că unii vor să se lupte cu alţii pe iapa popii - cum se spune - pentru a dovedi valabilitatea truismului potrivit căruia "unde nu-i cap, vai de picioare!"...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It