Apa va curge, din nou, din robinete, la Dobroţu
La Primăria din Albeştii de Argeş este în desfăşurare în aceste zile controlul Curţii de Conturi, dar activitatea edililor se desfăşoară conform programului stabilit din timp pentru investiţiile ce se vor executa în această perioadă. Şeful administraţiei publice locale, primarul Gabriel Popa, era ieri pe şantierul unde se lucrează în zona stadionului la montarea pompelor din staţia ce va alimenta satul Dobroţu. "Iniţial, cele circa 700 sau 800 gospodării din zonă erau alimentate de la nişte puţuri forate. Numai că debitul unora a scăzut destul de mult, iar la altele, pur şi simplu secaseră. În mod evident nu mai acopereau necesităţile, astfel că pe baza unui proiect, am obţinut fonduri guvernamentale de circa 550.000 lei pentru alimentarea de la staţia de lângă stadion. Acolo aveam un debit ce depăşea nevoile şi se pierdea apă prin supraplin. Conform calculelor, aceste pierderi vor fi eliminate şi vor asigura necesarul de apă pentru cei aproximativ 1.200 locuitori din satul Dobroţu. La ora actuală suntem în faza în care s-a executat şi subtraversarea pe sub DJ 704G, care face legătura cu satul Cicăneşti şi, dacă totul decurge normal, mâine ori cel mai târziu spre sfârşitul acestei săptămâni, apa va curge normal la robinetele din curţile oamenilor. Astfel vom rezolva o problemă care ne-a dat destule bătăi de cap în ultima vreme", a concluzionat primarul Gabriel Popa.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
