Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 11:29

În sfârşit, se asfaltează strada Luncilor din cartierul Noapteş!

 Vestea atât de aşteptată de către locuitorii din cartierul mărginaş al municipiului Curtea de Argeş a fost dată de către primarul Constantin Panţurescu în şedinţa ordinară de consiliu din 28 august. Atunci, preşedintele de şedinţă Ion Şerban a supus aprobării colegilor introducerea suplimentară pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre urgent, prin care completa Programul de lucrări al SPGC pe anul în curs cu includerea poziţiei "Asfaltare strada Luncilor, sectorul de drum din intravilanul municipiului". Aprobarea a fost obţinută fără probleme şi primarul le-a explicat faptul că banii pentru acoperirea costurilor lucrărilor de asfaltare a comunicaţiei dintre comuna Băiculeşti şi Curtea de Argeş se vor împărţi între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Aceasta deoarece categoria este de drum judeţean (DJ 704H) şi pe partea de extravilan a municipiului, urmând ca de la bugetul oraşului nostru să se acopere cheltuielile pentru asfaltarea secţiunii de intravilan de pe strada Luncilor. "S-ar părea că n-a fost cineva interesat până acum de modernizarea acestui drum de legătură, pentru că nu i se precizase statutul juridic şi nu exista în Cartea funciară. Am rezolvat problemele cu preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu şi cu această hotărâre de consiliu, mâine voi merge ca să semnăm contractul. Asta ne-ar permite ca de săptămâna viitoare să intrăm pe el cu lucrările", a concluzionat primarul Panţurescu. Votul consilierilor locali a fost unul unanim, deoarece de-a lungul anilor, mai toate partidele politice aflate în campanie folosiseră această asfaltare ca pe un argument electoral forte şi acum se ivise posibilitatea onorării promisiunilor făcute votanţilor din cartierul Noapteş. După cum se ştie, în ultimul timp apăruseră fel şi fel de zvonuri potrivit cărora din nou se va amâna această lucrare care fusese prinsă în investiţiile de la Consiliul Judeţean pentru anul în curs. Acum rămâne numai ca utilajele să intre în forţă şi să rezolve problema, care va aduce o îmbunătăţire şi în ceea ce priveşte transportul local de persoane, deoarece strada Luncilor are unele porţiuni în care pare că ar fi fost bombardată, astfel că transportatorii le evitau, spre nemulţumirea localnicilor. Din păcate, consilierul liberal dr. Jean Chefani, unul dintre cei mai sârguincioşi avocaţi care au pledat cauza asfaltării de acolo - unde are şi o proprietate - a lipsit de la şedinţă şi n-a putut să voteze proiectul de hotărâre şi să se bucure de vestea bună primită alături de colegi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It