"Deocamdată suntem în grafic cu lucrările programate până în septembrie 2018!"
Declaraţia îi aparţine primarului din comuna Cepari, Cristian Ciobanu. Argumentele prezentate ne-au dovedit că avea temeiuri solide pentru mulţumirea afişată. Achiziţia pe SEAP a lucrărilor de la investiţia pentru alimentarea cu apă de la Urluieşti şi Cepari Ungureni (Neagoş), în valoare de circa 60 miliarde lei vechi, s-a finalizat cu bine. Şi aceasta deoarece n-au fost contestaţii şi s-a putut încheia operativ contractul de execuţie cu firma din Piteşti care a câştigat licitaţia. Acum, pe baza Studiului de Fezabilitate se va trece la faza de proiectare. La finalizarea acesteia se va putea emite fără probleme autorizaţia de construire şi ordinul de începere a lucrărilor, pentru că - spunea primarul - s-au obţinut deja avizele legale necesare. Între timp va trebui să se execute două foraje de puţuri la Gospodăria de ape de la Urluieşti. "Oricum, intenţionăm să emitem ordinul de începere a lucrărilor încă din cursul acestui an. Termenul de execuţie normal ar fi de un an de zile, însă - până la urmă - totul depinde şi de sumele de bani pe care le vom avea la dispoziţie pentru acoperirea costurilor lucrărilor executate. Suntem un pic încurcaţi de lentoarea cu care se mişcă execuţia PUZ-ului din zona lucrărilor. La punerea în funcţiune a noii alimentări cu apă de acolo, problema ar fi rezolvată pentru satele Urluieşti şi Cepari Ungureni, plus cătunul Răcoreşti. În perspectivă va urma investiţia cu acelaşi obiectiv de la Cărpeniş. Pentru noi va fi o provocare şi o piatră de încercare, deoarece după finalizarea cu bine a acelor lucrări, alimentarea cu apă a comunei va avea acoperire de peste 90%. Avem nevoie de ceva răbdare, de perseverenţă şi profesionalism!" Primarul Cristian Ciobanu a oferit imaginea celui care ştie ce are de făcut şi face ceea ce trebuie la momentu oportun. Acum rămâne ca şi rezultatele să-i confirme atitudinea.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
