Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 12:33

La Mulţi Ani Regiunii Sud-Muntenia!

Cu ocazia împlinirii a 20 ani de dezvoltare regională, vineri, la Conacul Goleşti a avut loc o întâlnire extraordinară, la care au participat peste 400 oameni din Regiunea Sud Muntenia, care în această perioadă au atras, în cele şapte judeţe ale regiunii, milioane de euro, fonduri nerambursabile. Înfiinţată în 1999, la iniţiativa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, ADR Sud Muntenia are ca principal scop sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii şi de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale locuitorilor ei, respectiv din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Prahova. Alături de agenţie s-a aflat întotdeauna şi Consiliul pentru Dezvoltare Regională, a cărui preşedinţie aparţine în prezent judeţului Argeş, prin Dan Manu, consiliu care este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit şi funcţionând pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

La reuniunea de la Goleşti au participat preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii ce au fost membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Regională în aceşti 20 ani. În cadrul manifestărilor au fost premiate proiecte finanţate din fonduri europene din fiecare judeţ al regiunii. Astfel, în judeţul Argeş au fost premiate proiectele: amenajarea Complexului Muzeal Goleşti - Consiliul Judeţean Argeş; crearea Parcului Lunca Argeşului - Primăria Piteşti; modernizarea Podului peste râul Argeşel - Primăria Mioveni; consolidarea şi reabilitarea Colegiului Pedagogic "Carol I" - Primăria Câmpulung; consolidare, restaurare şi valorificarea turistică a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" - Primăria Topoloveni. Din mediul privat au fost premiate proiectele "Înfiinţare Centrului de Afaceri în municipiul Piteşti" - beneficiar Fast Finance Finder S.R.L. şi  "Modernizare prin extindere şi transformare Cabana Valea cu Peşti" - beneficiar Valea cu Peşti S.R.L.

În calitatea sa de preşedinte al Consiliul pentru Dezvoltare Regională, preşedintele C.J. Argeş, Dan Manu, a oferit un trofeu de excelenţă ADR Sud-Muntenia şi directorului Liviu-Gabriel Muşat, cel care se află în fruntea agenţiei de 19 ani, întrucât rezultatele obţinute se datorează, în mare parte, acestuia şi echipei sale de specialişti în atragerea de fonduri europene. În cele două decenii de când ADR Sud-Muntenia îşi desfăşoară activitatea, în judeţul Argeş s-au finanţat 470 proiecte, cu o valoare totală de 352,02 milioane euro. În cele 7 judeţe ale regiunii (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), prin intermediul şi cu sprijinul Agenţiei s-au finanţat 1.668 proiecte, cu o valoare totală de 1.461 miliarde de euro. Finalizarea acestora a avut ca rezultate următoarele: 81 clădiri construite; 389 clădiri reabilitate/modernizate/extinse; 2 clădiri reabilitate termic; 384 km lungime drumuri modernizate/reabilitate; 13 minute timp de răspuns mediu intervenţie ISU (urban), 27 minute timp mediu de intervenţie ISU (rural); 135 km de străzi orăşeneşti modernizate/reabilitate; 103.000 echipamente/dotări achiziţionate; 479 studii, strategii, consultanţă, softuri; 8 reţele de iluminat stradal; 994 IMM-uri finanţate; 19 clădiri istorice/muzee/unităţi de cult renovate; 13.000 persoane instruite în cadrul a 243 programe; 3.400 persoane deservite; 88 unităţi mobile echipate; 59.000 elevi beneficiari ai infrastructurii şcolare modernizate/reabilitate; 9.924 locuri de muncă nou-create; 473.000 persoane beneficiare ale serviciilor sociale; 28 ha spaţii verzi amenajate; 961 gospodării reabilitate termic; 7 campusuri şi 148.000 turişti/vizitatori. Datele prezentate sunt aferente contractelor de finanţare până în luna februarie a acestui an.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It