Edilii pregătesc modernizarea DC 249 dintre Căpăţâneni şi Primăria Arefu
Licitaţia de execuţie pentru această lucrare complexă, finanţată cu circa 20 miliarde lei vechi, care include şi unele poduri şi podeţe, plus lărgiri de arteră rutieră pentru amenajarea unor refugii absolut necesare în anumite zone, se află pe SEAP, ne-a informat primarul Gheorghe Stoican. Speranţa sa şi a colegilor din administraţia publică locală era că totul se va soluţiona destul de repede, astfel încât să se dea startul execuţiei încă din acest an, în care se speră să se aştearnă şi primul strat de covor asfaltic. Pe de altă parte, primarul arefean era destul de dezamăgit de suma primită recent pentru echilibrarea bugetului, în urma rectificării naţionale, care nu depăşeşte 1 miliard lei vechi şi, în raport cu nevoile reale, este disproporţionată. Sentimentul de frustrare este cu atât mai crescut cu cât nu s-a reuşit să se atingă obiectivele fixate pentru acest an în ceea ce priveşte proiectul staţiunii turistice alpine, care trebuie realizată prin A.D.I. Molivişu, în care primăriile din Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti sunt asociate cu Consiliul Judeţean Argeş. Pentru scoaterea din circuitul forestier a suprafeţelor de teren necesare noii configurări ar trebui o Hotărâre de Guvern şi numeroase alte avize şi aprobări, de la Ape, Mediu ş.a.m.d., ce s-au rătăcit - se pare - prin circuitul birocratic. Pe de altă parte, atacurile urşilor asupra gospodăriilor arefene aproape s-au banalizat. "Nici nu mai ştiu cum să caracterizez situaţia, dar impresia pe cale de generalizare indusă în comunitate este aceea că urşii sunt adevăraţii stăpâni. Chiar şi azi noapte au mâncat nişte câini în gospodăria lui Ginel Dobrin... Avem potop de fructe, dar jivinele par să se fi spurcat la carne. Poate vom scăpa de ei spre iarnă, când vor intra la hibernare. Asta numai dacă va fi destul de frig încât să le taie pofta de a mai bântui prin izlazurile şi grădinile noastre. Altfel, va fi din ce în ce mai greu şi mai periculos...", ne-a declarat ieri primarul Gheorghe Stoican.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
