Comunele din România reclamă necesitatea sprijinului pentru modernizarea/dezvoltarea infrastructurii de electricitate
România se confruntă, în prezent, deşi este membru al Uniunii Europene, cu existenţa unor comunităţi neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, iar fenomenul sărăciei energetice atinge cote mult mai mari. Un studiu realizat în anul 2015 la nivel european arătă că 11% din populaţie este afectată de această problemă. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2018, piaţa energiei s-a liberalizat complet, iar de gradul de informare al cetăţenilor/autorităţilor, mai ales a celor din localităţile mici/îndepărtate, cu privire la criteriile folosite în opţiunea pe care o fac pentru un furnizor sau altul, depinde optimizarea costurilor şi reducerea consumului de energie. În acest context, conştientizând nevoia de informare din plan local, Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Asociaţia Comunelor din România (ACoR) au desfăşurat, în ultimele 2 luni, o caravană alături de experţi în energie, în două părţi opuse din ţară, unde au oferit informaţii unui număr de peste 60 primării de comune din regiunea de vest (judeţele Hunedoara, Arad, Timişoara, Caraş Severin) şi din regiunea de sud (Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea) şi au preluat, în acelaşi timp, un inventar de probleme/dificultăţi pe care le vor comunica, sub forma unui document de politică publică, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Ministerului Energiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Comisiilor parlamentare de profil şi altor actori responsabili în domeniu.
IPP a realizat anterior o documentare la nivelul a 577 comune din judeţele menţionate mai sus privind lipsa accesului la energie respectiv disponibilitatea comunităţilor locale de a folosi mijloace alternative de energie, utilizând atât metode cantitative de cercetare (chestionar prestabilit, date statistice disponibile online etc.), precum şi metode calitative (interviuri cu primarii/reprezentanţii comunităţilor). Astfel, 55% dintre primăriile incluse în documentare spun că există cel puţin o gospodărie neconectată la electricitate, în comuna lor. Principalele motive ale neconectării la electricitate sunt lipsa actelor de proprietate (26%), respectiv lipsa resurselor financiare pentru achitarea facturilor (26%). În jur de 88% dintre comune au întreprins măsuri pentru eficientizarea iluminatului public (85% folosind LED), iar 81% dintre ele nu au realizat niciodată un audit energetic.
Conştienţi de efectele liberalizării pieţei de energie, primarii comunelor reclamă nevoia de asistenţă tehnică, prin fonduri UE, granturile SEE, norvegiene etc., pentru pregătirea şi implementarea de proiecte în domeniul energiei alternative, dată fiind lipsa resursei umane calificată în acest sens. Simplificarea legislaţiei privind accesul la energie, atât pentru reţeaua clasică, cât şi pentru alternative la conectarea clasică este cerută de către autorităţile locale astfel încât să deblocheze proiecte/iniţiative ce ar putea fi în beneficiul comunităţii locale. Pe de altă parte, distribuitorii de energie nu se implică suficient de mult în ceea ce priveşte facilitarea accesului la energie în mediul rural - în sensul de a informa cetăţenii şi autorităţile locale cu privire la posibilităţile de conectare la reţea, precum şi de a cunoaşte în fapt situaţiile specifice existente în teren, ceea ce le-ar permite distribuitorilor să adopte măsuri individualizate de soluţionare a problemelor privind accesul la reţea, precum şi reducerea sărăciei energetice. Preluând aceste probleme şi multe alte nevoi ale comunităţilor din mediul rural, prin experţii în energie cooptaţi, Institutul pentru Politici Publice şi Asociaţia Comunelor din România se pun în continuare la dispoziţia oricărei autorităţi publice, indiferent de mărime, prin numărul de telefon 021/212.31.26, pentru orice întrebare al cărei răspuns ajută comunitatea să beneficieze de un contract în beneficiul membrilor acesteia. Pentru relaţii suplimentare puteţi contacta IPP la office@ipp.ro.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
