IN MEMORIAM NICOLAE SMĂDU
Motto: "Viaţa poate fi trăită oriunde. Decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea". (Cezar Petrescu)
Parcă se născuse blagoslovit să păstorească satul, comunitatea unde văzuse lumina zilei, în august 25, anul 1958, arzând pentru fiinţa acestui cuib dintre dealuri şi muscele, Domneştiul, şi "pentru domnişanii mei", cum îi plăcea să spună, cu mândrie. Om al satului, al gliei basarabe, Nicolae Smădu a rămas adânc încrustat în inimile noastre: omul care începuse să schimbe faţa Domneştiului, un Domneşti modern, civilizat din punct de vedere edilitar-gospodăresc, un Domneşti visat de multe generaţii. Domneştiul, "gură de rai", aşezat cu rost de Dumnezeu, ca pe o tavă de platină între dealurile Muscelului şi Argeşului, "la răscurcea drumurilor voievozilor ce străbăteau cu caleştile lor şoselele zdrenţuite şi valea periculoasă a Râului Negru, am citat aici din discursul regretatului primar la lansarea cărţii "Domneşti - oameni de ieri şi de azi" de la Râmnicu Vâlcea. Era un vorbitor desăvârşit. Avea, cum se spune, cuvintele cu el, şi le rostea cu şarm!
Iubitor nu numai de sat şi de oamenii lui, de care vorbea mereu frumos, de istoria Domneştiului, dar iubitor şi al vieţii culturale, încurajând mereu, material şi moral, formaţiile artistice, simpozioanele, editările de cărţi, însoţindu-ne oriunde subsemnatul sau alţi autori ne lansam scrierile: Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Bucureşti (la Casa Centrală a Armatei), Curtea de Argeş. Participa activ la Clubul Iubitorilor de Cultură, condus de academicianul George Păun care, nu o dată, spunea: "Ce primar nemaipomenit are Domneştiul!".
A susţinut financiar revista "Pietrele Doamnei", apărută sub egida Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel" şi, ori de câte ori cultura domneşteană se afla în impas din punct de vedere financiar, el, OMUL, PRIMARUL Nicolae Smădu, ajuta fără să ezite! Şi-a pus amprenta pe actul de naştere al Ansamblului folcloric "Cununa Domneştiului", ce avea drept coordonator, regizor, coregraf şi interpret pe preotul Petre Grigorescu, ansamblu care anul acesta a adus din Antalya-Turcia, Trofeul Festivalului Internaţional de Folclor, lucru cu care noi, toţi domneştenii, ne mândrim.
Dar, din păcate, "nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri", cum bine spune Miron Costin în "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace", iar destinul a vrut ca primarul nostru să ne părăsească mult prea devreme. Şi acum, după doi ani, satul îşi plânge primarul dispărut fulgerător, omul de omenie, respectuos şi bun la suflet, darnic şi iubitor al pământului din care a răsărit, omul care a făcut totul pentru modernizarea "cetăţii" ce se cheamă Domneşti. Dacă ar mai fi fost timp...
Uşile deschise le-a avut tot timpul, avea un mod prietenesc de a lucra, era un profesionist, avea o diplomaţie care-l ajuta în relaţiile cu oamenii, avea o seriozitate şi o responsabilitate în tot ceea ce făcea, era mereu dornic să rezolve problemele tuturor. A continuat cu mare drag marile proiecte: gaze, apă curentă, canalizare, reabilitatrea Casei de Cultură, Teatrul de vară despre care nu mă sfiesc să lansez Consiliului Local propunerea să fie numit "Nicolae Smădu", pentru că aici a adunat primarul, ani la rând, pe fiii satului, la marea sărbătoare a comunei natale. Ce atmosferă de sărbătoare era, ce de lume, printre care Năică Smădu, ca argintul viu, împărţea zâmbete, saluturi şi sincere sărutări!...
În 8 noiembrie se împlinesc doi ani de când întreaga suflare a comunei lăcrimează la auzul numelui Nicolae Smădu, cel mai bun primar al Domneştiului de după 1990, greu de înlocuit vreodată!
Închei cu vorbele pline de modestie pe care primarul Nicolae Smădu mi le-a spus, într-o discuţie, în vinerea dinaintea tragicului său sfârşit: "Oamenii or să creadă că mă laud. Nu-mi place să vorbesc eu despre mine. Ce facem şi vom face pentru sat, vreau să fie fără prea multe trâmbiţe şi fanfare. E mult mai bine aşa... Am multe proiecte..."
Dar timpul n-a mai avut răbdare. Nu ne putem contrazice destinul, aşa că Nicolae Smădu a plecat spre eternitate, în acel noiembrie ploios al anului 2016, rămânând adânc întipărit în inimile noastre, în istoria comunei Domneşti. N-a mai avut timp, s-a grăbit să ajungă la stele, să recite mii de versuri celor ce le-au scris: Eminescu, Coşbuc, Minulescu, Nichita Stănescu şi, mai ales, Adrian Păunescu, din care recita adesea, sau cânta melodiile Cenaclului "Flacăra". "Şi totuşi vine toamna, şi totuşi vine toamna/ Şi vai: suntem bătrâni".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
