Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 13:51

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş: Marian Ghiţă - omul potrivit, la locul potrivit

Aleşii locali din actualul mandat au împlinit jumătate din perioada pentru care au depus jurământul. Despre mulţi dintre cei ce nu se mai regăsesc în structurile administraţiei municipale nu se mai vorbeşte. S-ar zice că n-au reuşit să fie nici măcar nişte puncte de reper sau comparaţie... Acum doi ani lansam acest serial prin care prezentam starea materială a aleşilor, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Sub hărţuiala presei, chiar şi cei mai reticenţi se conformează obligaţiilor legale de a nu-şi ascunde starea materială. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis în declaraţiile făcute publice "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Nu de alta, dar dacă ascund adevărul pot fi acuzaţi de fals şi uz de fals în acte publice, pentru că sunt plătiţi să fie în slujba cetăţenilor, nu să-i înşele!

Aşa îl caracterizează majoritatea celor care îl cunosc bine pe şeful de la Biblioteca Municipală. Deşi ca pregătire este inginer şi putea fi bănuit de spirit pragmatic, Marian Ghiţă a dovedit de-a lungul timpului că rămâne un tip care se simte bine în spaţiul cultural, unde se mişcă precum peştele în apă, ştie să-şi facă şi să întreţină relaţii, cocheteză şi cu scrisul, însă nu are tupeul altora care fac pe dracu-n patru să se pună în valoare chiar şi în lipsa unor argumente valorice de nerespins. Această slăbiciune reclamată de unii poate i-a şi folosit în ochii majorităţii celor care au avut de-a lungul timpului pâinea şi cuţitul deciziilor în mână şi l-au preferat pe potolitul Marian Ghiţă, care se ferea să deranjeze pe cineva, altor intriganţi cu veleităţi şi coate ascuţite cu care nu ezitau să-şi facă loc spre masa bucatelor. A fost şi rămâne un om obişnuit, poate unul dintre ultimii romantici dintre cei cu funcţii în Oraşul Regal Curtea de Argeş şi care - dacă-şi va păstra echilibrul cum a făcut-o până în prezent şi nu va deranja pe cineva foarte tare - va putea să se retragă la pensie din postul călduţ pe care-l ocupă de ani şi ani de zile în cultura locală.

Foarte disciplinat, Marian Ghiţă şi-a depus şi înregistrat declaraţiile de avere şi interese sub nr. 2/15.06.2018. Din care aflăm, după cum era de aşteptat, că nu este nici pe departe un om bogat, ci un simbriaş al statului, care trăieşte din salariu în salariu, evitând să-şi bage gâtul în jugul datoriilor la băncile la care veniturile obţinute nu-i permit să deschidă conturi sau alte instrumente de economisire. Familia Ghiţă nu deţine terenuri ori automobile sau alte bunuri şi poate fi înscrisă fără teama de a greşi în categoria proletară, pe care geniul popular o defineşte drept "săracă şi cinstită". Statut la care aspira destul de duplicitar - zic unii - şi fostul preşedinte postrevoluţionar Ion Iliescu. Deci, Marian Ghiţă şi soţia Rodica deţin în cote egale un acoperiş deasupra capului, un apartament în suprafaţă de 45,98 mp, cumpărat în anul 1992, iar veniturile realizate în cursul anului 2017 s-au constituit strict din salariile încasate. El primit suma de 24.000 lei ca bibliotecar şef, iar nevasta - 30.000 lei, ca angajat la firma STEINEL ELECTRONIC S.R.L. Marian Ghiţă are o declaraţie de interese virgină.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It