Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 05:29

Noul preşedinte de şedinţă a fost... tot cel vechi: Ion Şerban!

Aşa cum v-am informat într-una dintre ediţiile anterioare, marţi, 30 octombrie, de la ora 15.00, era programată să se desfăşoare şedinţa ordinară de legislativ municipal. Pe ordinea de zi au figurat iniţial 12 puncte, însă primul dintre ele, cel care viza numirea unui nou preşedinţă de şedinţă, a fost retras de către primarul Constantin Panţurescu. Astfel, pentru că nu se îndeplinise termenul legal şi mai lipsea o zi, consilierul local Ion Şerban a fost cel care a condus operativ şi lucrările şedinţei din octombrie. A lipsit doar consilierul Răzvan Bădescu, cel care era plecat în concediu de odihnă, însă proiectele propuse spre dezbatere au fost aprobate în unanimitate de către cei prezenţi, după ce au primit lămuriri necesare din partea edilului-şef Panţurescu, a directorului economic Gheorghe Florescu, a managerului AQUATERM, Gabriel Nastea, a directorului D.A.S., Mariana Moise şi a şefului SPPTO, Marin Florea. Ceva contre s-au înregistrat la punctul "diverse" între primarul Panţurescu şi consilierul Ionel Păunescu, dar asupra acestor lucruri vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It