Fostul primar al comunei Ţiţeşti şi secretarul - CONDAMNAŢI!
Prin decizia penală nr. 894 din 18.10.2018, Curtea de Apel Piteşti a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpata Miu Ileana Cristina, secretar al comunei Ţiţeşti, judeţul Argeş, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în forma tentativei.
2. Condamnă pe inculpatul Rizea Florin, primar al comunei Ţiţeşti, judeţul Argeş, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
- În cazul inculpatei Miu Ileana-Cristina, instanţa a ţinut cont la stabilirea pedepsei de prevederile articolului privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
- Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constatând că inculpata Miu Ileana Cristina a achitat integral prejudiciul pe care l-a cauzat, în cuantum de 19.892,48 lei.
- Obligă pe fiecare dintre cei doi inculpaţi, Miu Ileana Cristina şi Rizea Florian, la plata câte unei sume de 3.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sentinţa este definitivă!
Inculpaţii au fost trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti la data de 29 iunie 2016.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
