Coaliţia PSD-PMP din Consiliul Local Valea Iaşului a blocat parcul industrial al primarului Barbu!
Aşa cum v-am informat într-o ediţie anterioară, în ultima zi a lunii trecute a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Valea Iaşului din octombrie. Dacă în septembrie, opoziţia PSD-PMP a reuşit să blocheze obţinerea acordului de principiu pentru concesionarea cabanei de pe Izlazul Nuculeţ şi a unei suprafeţe de teren necesare pentru amenajarea unei pârtii de schi, acum situaţia s-a repetat. De această dată, unul dintre punctele de pe ordinea de zi făcea referire la obţinerea unui acord de principiu din partea consilierilor locali pentru evaluarea a 5 hectare de teren de pe Izlazul Nuculeţ pentru edificarea unui parc industrial. Noul preşedinte de şedinţă Vasile Ungureanu i-a dat cuvântul primarului Nicolae Barbu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, care a făcut expunerea de motive şi i-a informat pe consilierii locali că a luat legătura cu reprezentanţi ai unor investitori care doresc să vină la Valea Iaşului. Cum acolo sunt 11 consilieri locali cu drept de vot şi fiind conştienţi că Barbu avea nevoie de 2/3 din sufragii pentru aprobarea hotărârii, conform legii (deoarece este de patrimoniu), reprezentanţii PSD Marius Constantin Bărbulescu, Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă, dar şi cel al PMP, Vasile Ungureanu, nu au fost de acord, la fel ca şi luna trecută. Pentru au votat viceprimarul Cristian Enescu, Andrei Grigorescu, Valeriu Georgică Sandu, Emil Gorunescu, Gheorghe Sorescu (toţi PNL), Oliver Bucur (PRU) şi Constantin Ştefănescu (ALDE). Proiectul de hotărâre a picat, pentru că era nevoie de 8 voturi din 11 posibile, dar s-au adunat doar 7. Vizibil dezamăgit, primarul Barbu ne-a declarat că aceia care au votat împotrivă nu doresc progresul comunei şi va veni momentul când vor trebui să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru deciziile care văduvesc comunitatea de bani la bugetul local, necesari ca aerul pentru demararea unor noi proiecte...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
