Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 13:48

A fost finalizată asfaltarea DJ Stoeneşti-Dragoslavele!

Drumul este varianta de legătură între Câmpulung şi Târgovişte, dar şi Târgovişte-Braşov. Cu această ocazie, preşedintele C.J. Argeş, Dan Manu, a punctat faptul că lucrările de modernizarea a DJ 725 Stoeneşti-Dragoslavele au fost unele complexe, care au presupus - pe lângă asfaltarea propriu-zisă - şi executarea unor lucrări de artă (podeţe şi ziduri de sprijin). Astfel, au fost executate următoarele lucrări: podeţe tubulare D+600 mm - 4 bucăţi, D = 1.000 mm - 5 bucăţi; lucrări suprastructură (asfalt) - două straturi, unul de legătură şi unul de uzură; ziduri de sprijin executate - 11; parapete metalic tip semigreu, pe o lungime de 800 metri liniari. Valoarea totală a investiţiei a fost de 5.935.000 lei, fără TVA (59 miliarde lei vechi).

Consiliul Judeţean Argeş deţine una dintre cele mai mari reţele de drumuri judeţene din ţară, aproximativ 1.200 kilometri. Tocmai de aceea, infrastructura rutieră a reprezentat şi reprezintă, pentru conducerea Consiliului Judeţean Argeş, alături de sănătate şi educaţie, una dintre priorităţile acestui mandat. În acest sens, obiectivele de investiţii ale Consiliului Judeţean Argeş finanţate prin PNDL II 2017-2020, dar şi proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă accesate în 2017 vizează şi infrastructura rutieră. Astfel, prin PNDL II, Consiliul Judeţean Argeş are, în derulare următoarele proiecte de infrastructură: modernizare DJ 703B Costeşti-Şerbăneşti; modernizare DJ 703B Şerbăneşti-Siliştea; modernizare DJ 702A Ciupa-Răteşti; modernizare DJ 703B Morăreşti-Uda şi construcţia a patru poduri la Mihăeşti, Valea Danului, Valea Mare Ştefăneşti şi Băbana. Pe fonduri europene va fi modernizat DJ 504 limită Judeţul Teleorman - Popeşti - Izvoru - Recea - Cornăţel - Vulpeşti şi modernizarea DJ 503 lim. Judeţul Dâmboviţa - Slobozia - Rociu - Oarja - Catanele. În acelaşi timp, au fost alocate şi  fonduri de la bugetul judeţean pentru infrastructura rutieră. Astfel, în perioada iunie 2016 - august 2018, Regia Judeţeană de Drumuri Argeş, ce aparţine Consiliului Judeţean, a efectuat lucrări constând în îmbrăcăminte bituminoasă uşoară, covoare bituminoase şi reparaţii asfaltice pe 680 kilometri de drumuri judeţene.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It