La Cicăneşti, conducerea administraţiei publice nu se teme de iarnă
Asigurarea ne-a fost oferită de către primarul Ion Ionescu pe tonul ferm al omului care ştie că puţine lucruri îl mai pot pune în dificultate. Şi are perfectă dreptate, deoarece curăţenia şi ordinea care domnesc în comună dovedesc buna colaborare cu locuitorii, oameni gospodari care au înţeles de multă vreme că menţinerea acestora reprezintă o garanţie pentru sănătatea comunităţii. În plus, la nevoie ştiu să pună umărul alături de vecini pentru a ajuta administraţia. "Am asigurat aprovizionarea cu material combustibil pentru încălzirea şcolilor şi instituţiilor publice, oricât de grea ar fi iarna. Ba chiar aş îndrăzni să spun că în anumite cazuri avem resursele necesare pentru două ierni, deoarece n-am făcut risipă. Avem stocurile necesare de material antiderapant şi deszăpezirea o vom asigura, ca de obicei, cu utilajele din dotarea proprie, evitând astfel cheltuielile. Sperăm să beneficiem şi de colaborarea cetăţenilor, aşa cum decurg lucrurile pe la noi în mod tradiţional. La prima vedere am putea spune că ne-am luat măsurile de precauţie pentru a nu fi surprinşi de ceva, dar orice s-ar întâmpla, avem destulă experienţă pentru a ţine situaţia sub control în orice împrejurări", a spus primarul Ionescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
