Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 15:05

Panţurescu: "Eu cred că Mircea Drăghici poate aduce plusul aşteptat la Ministerul Transporturilor!"

Primarul municipiului Curtea de Argeş este unul dintre vechii prieteni ai deputatului Mircea Drăghici. În vara lui 2016, după ce a câştigat primul mandat de şef al administraţiei municipale din Oraşul Regal, Constantin Panţurescu dezvăluia faptul că parlamentarul fusese unul dintre factori decisivi ce-l determinaseră să candideze, dar care îi convinsese şi familia să-i dea undă verde pentru a se lansa în cursa electorală. Chestionat acum pe tema nominalizării în CExN a trezorierului PSD pentru postul de ministru al Transporturilor, iată ce ne-a declarat primarul ieri dimineaţă: "Pentru mine, cinstit vorbind, este o bucurie să văd că prietenul meu de ani buni - nici nu mai ştiu dacă sunt 16 sau 17 ani de când suntem nu numai colegi de partid - a ajuns să fie propus pentru un asemenea post de mare responsabilitate la unul dintre cele mai grele ministere. Şi bucuria vine nu numai din sentimentalism, ci şi din convingerea că dispune de competenţele necesare pentru a lucra temeinic şi profesionist într-un domeniu cu care este familiarizat. Spun asta bazat pe faptul că a avut o contribuţie decisivă la obţinerea banilor necesari reabilitării DN 7C, de la Piteşti la Curtea de Argeş şi apoi până la Albeşti, dar şi la demararea lucrărilor similare de la Câmpululng spre Curtea de Argeş pe DN 73C. Judeţul nostru, dacă deputatului Mircea Drăghici nu i se va respinge candidatura de către preşedintele Klaus Iohannis, va avea din nou un ministru, şi nu un semnatar de stat de plată. Şeful statului poate chiar şi-ar face un serviciu când îi va primi jurământul, căci va valida persoana capabilă să demareze lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu. Astfel oraşul său de origine ar deveni un punct important de tranzit dinspre Europa spre litoralul Mării Negre. Judecând după ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, Mircea Drăghici a fost unul dintre susţinătorii urgentării construcţiei acestei autostrăzi, dar şi a păstrării deschise a Transfăgărăşanului şi pe timp de iarnă. Pentru Argeş s-ar deschide astfel frumoase perspective de viitor, mai ales dacă proiectul staţiunii turistice de la Molivişu ar deveni realitate. Dar deocamdată trebuie să aşteptăm decizia prezidenţială, care în cazul deputatului Mircea Drăghici poate fi uşurată de faptul că - după câte am înţeles - Lucian Şova a demisionat în dimineaţa asta de la conducerea Ministerului Transporturilor".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It