Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 15:05

"Sperăm să primim undă verde la investiţii după dezgheţul din primăvară!"

Declaraţia şefului administraţiei publice locale din Şuici, Constantin Şerban, este una destul de optimistă. Timpul nefavorabil a făcut ca lucrările la proiectele de investiţii programate pentru acest an să îngheţe acum, după căderea primei zăpezi, în noaptea de 18 spre 19 noiembrie. În această perioadă se lucrează la ultimele reparaţii de drumuri, care sunt balastate, pentru a nu avea probleme mai mari după căderea zăpezii. Utilajele de deszăpezire - două tractoare, echipate cu remorci şi dispunând de plugurile metalice de rigoare, plus buldoexcavatorul - au fost verificate şi reparate, stocurile de material antiderapant au fost completate şi, în mod normal, iarna este aşteptată cu calmul oamenilor care ştiu ce au de făcut pentru rezolvarea oricărei probleme. De asemenea, combustibilul solid pentru încălzirea spaţiilor din şcoli şi instituţii publice a fost asigurat şi este adăpostit în magazii, ne-a asigurat Constantin Şerban.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It