Ordinea de zi a şedinţei legislativului municipal
Primarul Constantin Panţurescu a convocat pentru luni, 26 noiembrie 2018, începând de la ora 15.00, reuniunea ordinară a Consiliului Local din luna noiembrie. Pe ordinea de zi iniţială sunt înscrise 11 puncte, dintre care ultimul, cel de "diverse", va fi decis de înscrierile aleşilor locali la cuvânt. Primul dintre proiecte vizează alegerea unui nou preşedinte de şedinţă, după ce Ion Şerban şi-a încheiat mandatul încredinţat de către colegi. În continuare vor fi dezbătute în vederea aprobării următoarele proiecte de hotărâre; conferirea a trei diplome de recunoştinţă pentru tot atâtea familii de concitadini care au depăşit 50 ani de convieţuire exemplare pentru cuplurile mai tinere; aprobarea proceselor verbale încheiate la şedinţe anterioare; alocarea sumei de 22.610 lei de la bugetul local pentru organizarea unui concert de colinde cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă; aprobarea principalilor indicatori economici la obiectivul de investiţii "Racordarea utilităţilor la locuinţele de serviciu destinate funcţionarilor publici, precum şi a angajaţilor din instituţiile publice locale"; aprobarea completării Anexei nr. 1, Capitolul VIII din HCL nr. 52/2018 pentru aprobarea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2019; aprobarea unor servicii de consultanţă; închirierea unor spaţii locative cu destinaţia de locuinţă; aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Curtea de Argeş pentru perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2028; modificarea Anexei la HCL nr. 71/1999 privind însuşirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului nostru; diverse.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
